România a fost reprezentată de Alexandra Căpitănescu cu piesa ”Choke Me”, care a încheiat competiția pe locul al treilea. Interpretarea a primit aprecieri din partea publicului, însă juriul nu a plasat-o în Top 10.
În finala Eurovision 2026, juriul din Republica Moldova a acordat trei puncte României, astfel că au apărut discuții aprinse în spațiul public.

Emil Grădinescu: ”Piesa a fost un mare succes și ne-a cam spălat puțin imaginea în lume”
Momentul României a fost urmărit și de Emil Grădinescu, care consideră că țara noastră a fost reprezentată cu brio.
Totuși, acesta a lansat ipoteza că juriul Republicii Moldova a fost influențat de Rusia, țară exclusă din 2022 de EBU în urma invaziei asupra Ucrainei.
”Eu nu mă uit la Eurovision, dar pentru că am auzit atâta vânzoleală chiar înainte să înceapă concursul m-am uitat la momentul Alexandrei Căpitănescu, pe care aș vrea să o felicit și mai ales pe băieții ăia din trupă care sunt foarte tineri, arată foarte bine și cântă foarte bine. Piesa a fost un mare succes și ne-a cam spălat puțin imaginea în lume. Lumea a mai uitat de manelele astea care ne otrăvesc sufletul și mintea. Problema e cu Moldova și cu ce note s-au dat de acolo. Publicul a dat maximum, e juriul ăla care ne-a dat nouă trei puncte și Ucrainei zero puncte.
E mâna Moscovei, n-ai la ce se te gândești altfel. <<Hai să creăm un pic de râcă între Moldova și România, să-i punem pe ăștia să-i pună jos de tot și să zică toți românii…>>, pentru că și prima mea reacție a fost: ‘Uite, bă, moldovenii, ai noștri, ce ne fac…’. N-ai cum să-i dai, mă, trei puncte, ca piesă, mișcare scenică, totul a arătat foarte bine și foarte profesionist. Felul în care a fost filmată piesa a fost perfect, decupajul a fost perfect, ziceai că e clip. Fata aia se uita în sus, camera venea după ea, se învârtea. E și meritul ei că știe unde să se uite, ca produs a fost impecabil”, a spus Emil Grădinescu la 3 SportCast.

Clasamentul finalei din 2026
La Viena s-a impus o altă vecină a României, Bulgaria, cu piesa ”Bangaranga”.
1) Bulgaria – 516 puncte
2) Israel – 343
3) ROMÂNIA – 296
4) Australia – 287
5) Italia – 281
6) Finlanda – 279
7) Danemarca – 243
8)Republica Moldova – 226
9)Ucraina – 221
10) Grecia – 220
11) Franța – 158
12) Polonia – 150
13) Albania – 145
14) Norvegia – 134
15) Croația – 124
16) Cehia – 113
17)Serbia – 90
18)Malta – 89
19) Cipru – 75
20) Suedia – 51
21) Belgia – 36
22) Lituania – 22
23) Germania – 12
24) Austria – 6
25) Marea Britanie – 1
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 16 secunde în urmăAndrei Rațiu a pășit pe teren în finala Conference League și a intrat în istorie
SuperLiga: Dinamo – FCSB, vineri, 20:30, DGS 1 UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEmil Grădinescu acuză interferența Rusiei la Eurovision: ”E mâna Moscovei!” + Laude la adresa Alexandrei Căpitănescu: ”Lumea a mai uitat de manelele care ne otrăvesc sufletul și mintea”
România a fost reprezentată de Alexandra Căpitănescu cu piesa ”Choke Me”, care a încheiat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSorana Cîrstea, calificare spectaculoasă în al treilea tur la Ronald Garros!
UPDATE: Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat fără probleme în runda a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDupă 19 ani fără vreun titlu, Nicolescu a spus când ar trebui să câștige Dinamo din nou campionatul
La începutul play-off-ului, gruparea din Ștefan cel Mare era considerată una dintre favoritele la...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login