Connect with us

Alte Sporturi

Verdict în direct! Explicațiile lui Marius Avram, pentru golul validat după 7 minute în Chindia – Farul 3-3

  • Baraj Conference League: FCSBBotoșani, duminică, 20:30, DGS 1

  • Baraj SuperLiga: HermannstadtVoluntari, duminică, 17:30, DGS 1

Reușita a fost validată abia după aproximativ șapte minute de analiză VAR, iar discuțiile au continuat și după fluierul final.

Ce s-a verificat exact la primul gol marcat de Chindia la duelul cu Farul / Marius Avram: ”Au fost două lucruri de analizat: dacă a fost sau nu ofsaid și dacă atacantul a influențat intervenția portarului”

Fostul arbitru internațional Marius Avram a intervenit în direct la Digi Sport și a explicat de ce verificarea a durat atât de mult, dar și care au fost elementele analizate de brigada VAR înainte ca Marcel Bîrsan să acorde golul.

Totul s-a petrecut în minutul 22, atunci când portarul Farului, Rafael Munteanu, a scăpat mingea din mâini după o centrare, iar Doru Popadiuc a profitat și a trimis balonul în poartă.

Inițial, suspiciunile au fost legate de un posibil ofsaid la atacantul Chindiei. Analiza VAR a durat însă foarte mult, iar centralul Marcel Bîrsan a fost chemat la monitor pentru a revedea faza.

Potrivit lui Marius Avram, verificarea nu a vizat doar poziția lui Popadiuc, ci și intervenția portarului și eventualul impact al atacantului asupra fazei.

Au fost două lucruri de analizat: dacă a fost sau nu ofsaid și dacă atacantul a influențat intervenția portarului.

Din informațiile pe care le am, au existat probleme de calibrare în camera VAR și analiza s-a resetat de mai multe ori”, a explicat fostul arbitru.

Marius Avram, după Chindia – Farul 3-3: ”Era nevoie de mai multă transparență”

Marius Avram a subliniat că arbitrul de centru a fost chemat pentru o interpretare, nu pentru o simplă decizie factuală de ofsaid.

Fostul arbitru consideră că lipsa imaginilor clare cu liniile VAR a alimentat și mai mult controversele din jurul fazei.

În mod normal, trebuiau arătate liniile, pentru ca toată lumea să înțeleagă de ce a fost nevoie de interpretare.

Dacă există o jucare deliberată a balonului de către portar și nu există impact direct al atacantului asupra lui, atunci arbitrul trebuie să decidă dacă faza continuă sau nu”, a spus Avram.

Acesta a explicat că simpla prezență a atacantului în apropiere nu este suficientă pentru a influența faza, atât timp cât nu există contact fizic sau presiune directă asupra portarului.

Gafa lui Rafael Munteanu a cântărit decisiv

Dincolo de analiza VAR, faza a scos în evidență și eroarea mare comisă de Rafael Munteanu.

Portarul de 20 de ani al Farului, aflat în atenția mai multor cluburi importante, inclusiv FCSB, a ratat complet intervenția la centrarea venită de la Marius Martac, iar mingea a ajuns la Popadiuc, care a înscris fără probleme.

În cele din urmă, golul a fost validat, iar partida dintre Chindia și Farul s-a terminat la egalitate, scor 3-3, înaintea returului decisiv pentru menținerea/promovarea în SuperLigă.

Analiza completă a lui Marius Avram, la primul gol marcat în Chindia – Farul 3-3

Eu aș lua faza așa, în două etape. Mai întâi, dacă a fost sau nu ofsaid. Faptul că a durat atât de mult, că și eu am auzit, e că au avut probleme foarte mari cu calibrarea și se reseta întreaga lor analiză de fiecare dată și trebuiau să o ia de la început.

De asta a durat, probabil, 7 minute. Repet, informațiile pe care le am sunt neoficiale, pe surse. Ăsta e motivul pentru care analiza a durat 7 minute la această fază.

Într-adevăr, arbitrul nu trebuie chemat când în camera VAR se constată că a fost ofsaid, atât timp cât în teren decizia a fost de a se acorda golul.

Și atunci, nu trebuie chemat. Putem să presupunem fără niciun fel de problemă că ei au constatat acolo că a fost ofsaid. În cazul acesta, decizia nu a fost factuală, adică pur și simplu să se comunice că a fost ofsaid, deoarece între gol și poziția inițială a mai existat această jucare a balonului de către portar.

Această jucare a balonului de către portar necesită o analiză, o interpretare, și sunt două elemente pe care arbitrul trebuie să le ia în calcul: dacă portarul a avut control asupra balonului sau dacă a avut vreun impact atacantul în faptul că portarul a scăpat mingea din mână.

Bineînțeles, putem elimina total impactul, neaflându-se niciun jucător lângă portar în momentul respectiv. Nu a sărit niciunul cap cu el, ci jucătorul era pur și simplu în alergare. Se afla la o oarecare distanță.

Intenția de a juca mingea de la o distanță nu se ia ca un impact, deoarece nu are un impact fizic direct asupra portarului. Analiză se face dacă are un impact direct fizic: adică să sară la cap lângă el sau să fie foarte aproape de el. Așa se analizează impactul.

În faza respectivă este nevoie de interpretarea arbitrului. De aceea l-au chemat. Clar au considerat că e ofsaid, că altfel nu îl chemau.

În mod normal, trebuia să dea acele linii, prin care să arate că ‘uite, noi am tras liniile și am considerat că este ofsaid, dar l-am chemat pentru a interpreta’.

Ar fi fost nevoie de această transparență, pentru că în felul acesta credibilizezi și înțelege toată lumea de ce la faza respectivă a fost o analiză.

Îi arată lui Marcel Bîrsan mai întâi acea fază cu portarul, iar asta trebuia el să interpreteze. Arătând liniile, toată lumea cred că înțelegea. Ar fi fost mult mai clar pentru toată lumea.

Mai este varianta ca liniile să nu le fi putut trage din cauza calibrării, caz în care au zis să îi arate faza și să vadă că nu există impact asupra portarului. Există și varianta asta”, a declarat Marius Avram, la ”Digi Sport Special”.

VIDEO cu primul gol marcat în Chindia – Farul 3-3

VIDEO Golul marcat de Doru Popadiuc în Chindia – Farul, minutul 22, barajul pentru SuperLiga

VIDEO rezumat Chindia – Farul 3-3

VIDEO Rezumat Chindia – Farul 3-3, manșa tur din barajul pentru SuperLiga

Etichete: marius avram , farul , chindia , video farul chindia , verdict arbitraj


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi