-
Serie A: Fiorentina – Atalanta, vineri, 21:45, DGS 2
-
SuperLiga: CFR Cluj – FC Argeș, vineri, 20:30, DGS 1
Lleida CF a fost fondată în 2011, iar după 15 ani se confruntă cu mari datorii, urmând ca în iunie, dacă nu apare vreo minune, să dispară definitiv.
Investitorul anunțat ca salvator la Lleida CF nu există în realitate! Clubul urmează să fie lichidat
În urmă cu mai bine de o săptămână, Marc Torres, președintele adjunct al celor de la Lleida CF, a anunțat un acord cu o persoană pe nume Marshall, care s-ar fi angajat să achite două milioane de euro din datoriile clubului, doar că cel despre care se spunea că este un om de afaceri francez cu pașaport britanic nu există, de fapt, în realitate.
Totul s-a dovedit a fi o escrocherie, iar cei de la Lleida CF au reclamat totul la instituțiile statului.
”Domnul Marshall”, care era anunțat ca un salvator pentru Lleida CF, le-a dat de bănuit spaniolilor că ceva nu este în regulă în momentul în care aceștia au început să pregătească actele pentru preluarea clubului.
Acum, din cauza datoriilor și a lipsei de resurse financiare, clubul urmează să fie lichidat la data de 5 iunie, potrivit celor de la El Nacional.
”Când am început să mutăm hârtiile, am văzut că era ceva ciudat, care nu se potrivea. Și am ajuns să raportăm asta la Mossos (n.r. principala forță de poliție din regiunea Catalonia) pentru fraudă și falsificare de documente.
Nu există viitor, nu pot face nimic, nu există alternativă în acest moment. Este adevărat că avem timp până pe 5 iunie, dar trebuie să fim sinceri. Ar fi un mare noroc dacă cineva ar veni acum și ar pune cele 2 milioane care lipsesc.
Am făcut tot ce am putut pentru a salva clubul pe care îl iubesc. Am făcut totul și chiar mai mult. Pot spune că am conștiința împăcată. Am dat totul.
(n.r. despre înființarea unui club de la zero) Avem un oraș de care mi-e rușine, dar nu-i lăsați (n.r. pe contestatari) să-l calce în picioare, ceea ce vor încerca pe uscat, pe mare și pe aer”, a spus Marc Torres, în cadrul unei conferințe de presă.
Galerie Foto
Lleida CF, retrogradată în Liga a 7-a din Spania
Lleida CF a ajuns să evolueze în sezonul 2025/2026 în liga a 6-a din Spania. Din cauza problemelor de la club, echipa a retrogradat în liga a 7-a.
Gruparea din Catalonia a terminat pe ultimul loc în campionat, cu 25 de puncte din 34 de meciuri disputate. A înregistrat de-a lungul sezonului patru victorii, 13 remize și 17 înfrângeri.
Cel mai înalt nivel atins de Lleida CF a fost liga a 3-a din Spania. În 2017, catalanii au produs surpriza în Cupa Spaniei, când au eliminat-o pe Real Sociedad și s-au calificat în optimile de finală ale competiției.
Etichete: frauda , lleida , marc torres
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăCel mai slab: nota primită de Radu Drăgușin, după meciul cu patru goluri din Serie A! Fiorentina, ”în groapă”
Fiorentina a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida cu Atalanta, care a tras cortina...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăS-a mai întâmplat O SINGURĂ dată în 97 de ani! Exact când avea nevoie Gigi Becali pentru a da lovitura
După victoria de pe teren propriu cu Lecce, scor 5-1, în care Daniel Bîrligea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăDe nicăieri! Gigi Becali, după dubla lui Bîrligea în Serie A: ”Nu-mi convine!” + Mai voia încă 3.000.000 €: ”Erau de acord”
Daniel Bîrligea (26 de ani) a reușit o dublă în meciul Frosinone – Lecce...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăLaurențiu Reghecampf nu s-a ferit de cuvinte, după primul eșec la FCSB + Anunțul antrenorului
FCSB a pierdut surprinzător la Bistrița, 0-1 în fața Gloriei, în etapa cu numărul...
De admin

You must be logged in to post a comment Login