Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Carlo Ancelotti a anunţat lotul Braziliei pentru Campionatul Mondial 2026, iar pe lista italianului se află şi Neymar. Marcelo a urmărit live convocările şi a avut o reacţie nebună când “Don Carleto” i-a pronunţat numele lui Ney.
În ultima perioadă, un subiect extrem de discutat în fotbalul internațional se lega de ce va face Ancelotti în privința lui Neymar cu privire la lotul final al Braziliei pentru Cupa Mondială. Anunțul antrenorului italian a venit în noaptea dinspre luni spre marți, iar superstarul de la Santos și-a găsit loc în echipa selecționerului “Selecao”.
Reacţia lui Marcelo după convocarea lui Neymar
La aflarea veştii, fostul fundaş de la Real Madrid s-a bucurat ca un copil. “Am ştiut, am ştiut. Vamos”, a strigat Marcelo, care a fost unul dintre susţinătorii lui Neymar în toată această perioadă de aşteptare.
🇧🇷🚨 TIPAZO: Así festejó Marcelo la convocatoria de Neymar a la Selección de Brasil. pic.twitter.com/QCmUATBdeX
— Derechazo (@derechazoar) May 19, 2026
În vârstă de 34 de ani, cel mai bun marcator din istoria naționalei Braziliei va avea astfel șansa să se lupte pentru prima sa Cupă Mondială și a șasea din istoria țării sale. Neymar a mai participat la trei Cupe Mondiale alături de naționala sud-americană, iar de fiecare dată s-a oprit înainte de finală (2014 – semifinale, 2018 – sferturi, 2022 – sferturi).
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDinamo pregătește încă un transfer! ”Câinii” negociază pentru o ”extremă” cu 17 contribuții decisive în sezonul trecut
Formația pregătită de Nuno Campos și-a îndreptat atenția către Ismail Achik (25 de ani),...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJannik Sinner, din nou ”rege” la Wimbledon! Liderul mondial l-a învins pe Alexander Zverev și a câștigat al cincilea Grand Slam al carierei
Italianul s-a impus după aproape trei ore de joc și a cucerit al cincilea...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTragedie la Brno! Gazzetta dello Sport a relatat despre moartea lui Adrian Rus ”Sinner”. Cum descriu italienii accidentul în care și-a pierdut viața pilotul român
Prestigioasa publicație italiană Gazzetta dello Sport a dedicat un material amplu tragediei în care...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAlex Chipciu, după Supercupa pierdută: ”Mă înnebunește când văd asta”
La finalul partidei, veteranul Alex Chipciu (37 de ani) a avut un discurs sincer,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login