Connect with us

Alte Sporturi

Cum a numit-o Coco Gauff pe Sorana Cîrstea înaintea meciului direct. S-au întâlnit de două ori în 2026

  • La Liga: Alaves – Barcelona, miercuri, 22:30, DGS 2

  • Cupa României: U Cluj – Universitatea Craiova, miercuri, 20:00, DGS 1

Românca a învins-o fără drept de apel pe Jelena Ostapenko (28 de ani, 36 WTA), în timp ce americanca a trecut de Mirra Andreeva în trei seturi, 4-6, 6-2, 6-4, după două ore și 20 minute.

Coco Gauff, despre Sorana Cîrstea: ”E o jucătoare foarte puternică, mi-a fost greu să o înving la Madrid”

La finalul partidei, Coco Gauff a oferit un scurt interviu chiar de pe teren și, printre altele, a vorbit și despre Sorana Cîrstea, viitoarea sa adversară de la Roma.

”Încerc doar să fiu din nou acolo din punct de vedere mental. Am avut un avantaj mare în setul al treilea și a fost puțin ușor, dar Mirra este o jucătoare grozavă. Mă bucur că am reușit să câștig. Nu știu câte mingi de meci au fost.

Sorana e o jucătoare foarte puternică, mi-a fost greu să o înving la Madrid, în meciul de 3 seturi, a fost dificil și un meci intens”, a spus Coco Gauff.

Meciul dintre Sorana Cîrstea și Coco Gauff este programat joi, 14 mai, nu mai devreme de ora 16:00, în direct pe Digi Sport 1.

Galerie Foto

VIDEO Coco Gauff a vorbit despre Sorana Cîrstea, după victoria cu Mirra Andreeva

VIDEO Coco Gauff a vorbit despre Sorana Cîrstea, după victoria cu Mirra Andreeva

Sorana Cîrstea și Coco Gauff s-au întâlnit de două ori în 2026: ultima dată la Madrid

Coco Gauff a învins-o de două ori în acest an pe Sorana Cîrstea, atât la turneul de la Madrid, cât și la Miami.

Mai exact, meciul de la Miami s-a încheiat 6-4, 3-6, 6-2 pentru Gauff, iar la Madrid americanca a revenit după ce a pierdut primul set și a câștigat cu 4-6, 7-5, 6-1.

În afară de meciurile din 2026, cele două jucătoare s-au mai întâlnit în 2020, când Gauff s-a impus în 3 seturi, în turul doi la Australian Open, 4-6, 6-4, 7-5.

Sorana Cîrstea s-a ales cu 289.115 euro după ce s-a calificat în semifinale la WTA Roma

Grație accederii în penultimul act de la Foro Italico, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec în valoare de 289.115 euro.

În cazul în care va ajunge în finală, premiul româncei va crește la 549.335, iar dacă va câștiga turneul va încasa nu mai puțin de 1.055.285 euro.

Succesul cu Jelena Ostapenko a propulsat-o pe Sorana până pe locul 21 mondial, cea mai bună clasare a carierei, bornă pe care a mai atins-o în 2013, în urmă cu 13 ani.

VIDEO cu finalul meciului Sorana Cîrstea – Jelena Ostapenko

VIDEO Sorana Cîrstea – Jelena Ostapenko 6-1, 7-6 (0), la WTA Roma, în sferturi

Etichete: sorana cirstea , wta roma , coco gauff


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi