-
La Liga: Alaves – Barcelona, miercuri, 22:30, DGS 2
-
Cupa României: U Cluj – Universitatea Craiova, miercuri, 20:00, DGS 1
„Pregătirile merg foarte bine, entuziasmul creşte. Aşteptăm această lovitură de începere (n.r. 11 iunie, pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico), care va veni în curând, de mai mulţi ani şi este timpul să înceapă. Suntem gata să ne deschidem porţile şi să primim lumea”, a declarat Infantino.
Pentru prima dată în istoria Campionatului Mondial vor avea loc 3 ceremonii de deschidere! Gianni Infantino: ”Fotbalul și muzica să unească lumea”
”Peste 6 milioane de fani pe stadioane, zeci de milioane în jurul celor 16 oraşe gazdă, în trei ţări magnifice şi 6 miliarde de oameni care urmăresc meciurile de acasă. Fiţi pregătiţi, noi suntem„, a mai spus preşedintele FIFA.
„Ceea ce vrem este să unim lumea, lumea noastră are nevoie de asta„, a transmis Gianni Infantino. „Lucrăm la ceremonia de deschidere, unde vom celebra fotbalul, dar şi muzica. Avem artişti excepţionali care vor concerta în Mexic, Canada şi Statele Unite, astfel încât fotbalul şi muzica să unească lumea„, a adăugat el.
Pentru prima dată în istoria acestei competiţii, Cupa Mondială va începe cu trei ceremonii de deschidere care vor preceda primele meciuri ale celor trei naţiuni gazdă, Mexic, Statele Unite şi Canada.
- Înainte de Mexic – Africa de Sud, vor concerta J Balvin și Alejandro Fernandez. La Canada – Bosnia-Herțegovina, vor cânta Michael Buble și Alanis Morissette, iar înainte de SUA – Paraguay, când va fi prezentă Katy Perry.
Citește și: Cât au ajuns să coste cele mai scumpe bilete la finala Cupei Mondiale 2026
”Dai Dai”, melodia interpretată de Shakira, imnul oficial al Cupei Mondiale 2026
Shakira va interpreta imnul oficial al Campionatului Mondial 2026. Este un moment istoric pentru supervedeta columbiană în vârstă de 49 de ani, care a făcut senzaţie în urmă cu 16 ani, cu „Waka Waka”, imnul CM 2010.
Shakira a dezvăluit recent un fragment din melodia „Dai Dai”, care va fi lansată pe 14 mai. O piesă realizată în colaborare cu rapperul nigerian Burna Boy.
Galerie Foto
FOTO Cum arată stadioanele care vor găzdui meciurile de la Cupa Mondială 2026
Galerie Foto
Program Grupa A, Cupa Mondială 2026
-
11 iunie, 22:00, Mexic – Africa de Sud
-
12 iunie, 05:00, Coreea de Sud – Cehia
-
18 iunie, 19:00, Cehia – Africa de Sud
-
19 iunie, 04:00, Mexic – Coreea de Sud
-
25 iunie, 04:00,Cehia – Mexic
-
24 iunie, 04:00, Africa de Sud – Coreea de Sud
Program Grupa B, Cupa Mondială 2026
-
12 iunie, 22:00, Canada – Bosnia
-
13 iunie, 22:00, Qatar – Elveția
-
18 iunie, 22:00, Elveția – Bosnia
-
19 iunie, 01:00, Canada – Qatar
-
24 iunie, 22:00, Elveția – Canada
-
24 iunie, 22:00, Bosnia – Qatar
Program Grupa C, Cupa Mondială 2026
-
14 iunie, 01:00, Brazilia – Maroc
-
14 iunie, 04:00, Haiti – Scoția
-
20 iunie, 01:00, Scoția – Maroc
-
20 iunie, 04:00, Brazilia – Haiti
-
25 iunie, 01:00, Scoția – Brazilia
-
25 iunie, 01:00, Maroc – Haiti
Program Grupa D, Cupa Mondială 2026
-
13 iunie, 04:00, SUA – Paraguay
-
13 iunie, 07:00, Australia – Turcia
-
19 iunie, 07:00, Turcia – Paraguay
-
19 iunie, 22:00, SUA – Australia
-
26 iunie, 05:00, Turcia – SUA
-
26 iunie, 05:00, Paraguay – Australia
Program Grupa E, Cupa Mondială 2026
-
14 iunie, 20:00, Germania – Curacao
-
15 iunie, 02:00, Coasta de Fildeș – Ecuador
-
20 iunie, 23:00, Germania – Coasta de Fildeș
-
21 iunie, 03:00, Ecuador – Curacao
-
26 iunie, 01:00, Ecuador – Germania
-
26 iunie, 01:00, Curacao – Coasta de Fildeș
Program Grupa F, Cupa Mondială 2026
-
14 iunie, 23:00, Olanda – Japonia
-
15 iunie, 05:00, Suedia – Tunisia
-
20 iunie, 20:00, Olanda – Suedia
-
20 iunie, 07:00, Tunisia – Japonia
-
26 iunie, 02:00, Japonia – Suedia
-
25 iunie, 02:00, Tunisia – Olanda
Program Grupa G, Cupa Mondială 2026
-
15 iunie, 22:00, Belgia – Egipt
-
16 iunie, 04:00, Iran – Noua Zeelandă
-
21 iunie, 22:00, Belgia – Iran
-
22 iunie, 04:00, Noua Zeelandă – Egipt
-
27 iunie, 06:00, Egipt – Iran
-
27 iunie, 06:00, Noua Zeelandă – Belgia
Program Grupa H, Cupa Mondială 2026
-
15 iunie, 19:00, Spania – Insulele Capului Verde
-
16 iunie, 01:00, Arabia Saudită – Uruguay
-
21 iunie, 19:00, Spania – Arabia Saudită
-
22 iunie, 01:00, Uruguay – Insulele Capului Verde
-
27 iunie, 03:00, Insulele Capului Verde – Arabia Saudită
-
27 iunie, 03:00, Uruguay – Spania
Program Grupa I, Cupa Mondială 2026
-
16 iunie, 22:00, Franța – Senegal
-
17 iunie, 01:00, Irak/Bolivia – Norvegia
-
23 iunie, 00:00, Franța – Irak/Bolivia
-
23 iunie, 03:00, Norvegia – Senegal
-
26 iunie, 22:00, Norvegia – Franța
-
26 iunie, 12:00, Senegal – Irak/Bolivia
Program Grupa J Cupa Mondială 2026
-
17 iunie, 04:00, Argentina – Algeria
-
16 iunie, 07:00, Austria – Iordania
-
22 iunie, 20:00, Argentina – Austria
-
23 iunie, 06:00, Iordania – Algeria
-
28 iunie, 05:00, Algeria – Austria
-
28 iunie, 05:00, Iordania – Argentina
Program Grupa K, Cupa Mondială 2026
-
17 iunie, 20:00, Portugalia – RD Congo
-
18 iunie, 05:00, Uzbekistan – Columbia
-
23 iunie, 20:00, Portugalia – Uzbekistan
-
24 iunie, 05:00, Columbia – RD Congo
-
28 iunie, 02:30, Columbia – Portugalia
-
28 iunie, 02:30, RD Congo – Uzbekistan
Program Grupa L, Cupa Mondială 2026
-
17 iunie,23:00, Anglia – Croația
-
18 iunie, 02:00, Ghana – Panama
-
23 iunie, 23:00, Anglia – Ghana
-
24 iunie, 02:00, Panama – Croația
-
28 iunie, 00:00, Panama – Anglia
-
28 iunie, 00:00, Croația – Ghana.
Etichete: fifa , campionatul mondial , gianni infantino , premiera cm 2026 , ceremonie de deschidere cupa mondiala , concert cm 2026
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRadu Naum, după ce a văzut imaginile cu Mihai Rotaru la Sibiu: ”Rar”
La Liga: Alaves – Barcelona, miercuri, 22:30, DGS 2 Cupa României: U Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNu s-a mai întâmplat niciodată! Infantino a făcut anunțul, cu o lună înainte de Cupa Mondială: ”Lumea are nevoie de asta”
La Liga: Alaves – Barcelona, miercuri, 22:30, DGS 2 Cupa României: U Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNapoli, acord cu Romelu Lukaku: atacantul a plecat din Italia!
La Liga: Alaves – Barcelona, miercuri, 22:30, DGS 2 Cupa României: U Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMirel Rădoi are parte și de laude, după ce a semnat cu Gaziantep: „O rampă foarte bună! Poate face pasul acolo”
La Liga: Alaves – Barcelona, miercuri, 22:30, DGS 2 Cupa României: U Cluj –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login