-
Liga 2: Voluntari – Sepsi, marți, 20:00, DGS 1
-
Cupa României: U Cluj – Universitatea Craiova, miercuri, 20:00, DGS 1
”Suntem devastați de pierderea tragică a lui Brandon Clarke. Brandon a fost un coleg extraordinar și o persoană și mai bună, iar impactul său asupra organizației și asupra extraordinarei comunități din Memphis nu va fi uitat”, a transmis Memphis Grizzlies, echipa de care aparținea.
Clarke și-a petrecut întreaga carieră (șapte sezoane) în NBA la Memphis, franciza din Tennessee, după ce a fost selectat de Grizzlies în primul tur al draftului din 2019.
Brandon Clarke a murit la 29 de ani! ”În locuință au fost găsite obiecte asociate consumului de droguri, iar incidentul este investigat ca o posibilă supradoză”
Detalii legate de moartea sa subită nu au fost încă dezvăluite, dar jurnaliștii de la NBC Los Angeles au venit cu următoarea informație și ipoteză: ”În locuință au fost găsite obiecte asociate consumului de droguri, iar incidentul este investigat ca o posibilă supradoză”
Potrivit autorităților, paramedicii din Los Angeles au ajuns la puțin timp la locuința acestuia după ora 17:00 la un apel privind o problemă medicală. Urmează să fie efectuată o autopsie pentru a descoperi cauza și circumstanțele morții lui Clarke.
NBC News scrie că fostul baschetbalist fusese arestat recent pentru acuzații legate de depășirea vitezei și posesie de substanțe, însă fără să fie menționate mai multe detalii.
În 2025/2026, Clarke jucase doar două meciuri, fiind afectat de accidentări la gambă și genunchi, care l-au făcut să rateze cea mai mare parte din sezon.
Memphis Grizzlies, locul 13 în Conferința de Vest
Memphis Grizzlies a terminat devreme sezonul în NBA, deoarece s-a clasat doar pe locul 13 în Conferința de Vest, sub ea fiind doar Sacramento Kings și Utah Jazz.
- Doar 25 de victorii au înregistrat Grizzlies în cele 82 de meciuri.
Astfel, ultimul meci al formației de care aparținea Clarke a fost jucat pe 13 aprilie cu Houston Rockets, 101-132.
Etichete: memphis grizzlies , brandon clarke
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăVlad Dragomir, erou în Cipru: gol, victorie și primul loc!
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăAnamaria Prodan a plecat din România, după ce a fost operată de urgență la Spitalul Floreasca
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăManchester United – Manchester City 0-1. „Cetățenii” se impun în inferioritate numerică! Erling Haaland, de neoprit
Manchester United – Manchester City / Getty Images Adaugă-ne ca sursă preferată în Google...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJurnal Antena Sport | Marea provocare
Home | Jurnal Antena Sport | Jurnal Antena Sport | Marea provocare Video Pasionaţii...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login