-
SuperLiga: Metaloglobus – Hermannstadt, luni, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, luni, 21:00, DGS 1
Echipa înființată în 1880 (una dintre cele mai vechi din țară) a reușit, astfel, să pună capăt unei secete de exact 40 de ani. Ultimul titlu a fost câștigat în 1986, iar înainte de asta Aarhus a mai fost campioană de patru ori, în 1955, 1956, 1957 și 1960.
Aarhus a câștigat titlul în Danemarca, după 2-0 cu Brondby
Oaspeții s-au prezentat extrem de montați și, în ciuda atmosferei ostile, au deschis scorul după doar trei minute, ca peste alte 23 de minute să își dubleze avantajul.
Imediat apoi, Aarhus a trecut la o abordare foarte prudentă, a închis spațiile foarte bine și a lăsat-o pe Brondby să aibă posesia.
Noua campioană a profitat de remiza albă înregistrată în aceeași zi de singura contracandidată la titlu, Midtjylland, pe terenul celor de la Nordsjaelland.
În urma celor două rezultate, Aarhus s-a distanțat la patru puncte de Midtjylland, cu doar o etapă rămasă de jucat în Danemarca.
Aarhus și Brondby au cea mai veche rivalitate din Danemarca, iar până în anii ’90 această confruntare era cea mai aprinsă din țară. În 1992 s-a înființat FC Copenhaga, iar în scurtă vreme derby-ul din capitală cu Brondby a devenit derby-ul principal al țării.
Fosta campioană e țării era FC Copenhaga, echipă aflată într-o situație identică cu FCSB. Deși a cucerit titlul, echipa din capitală nu s-a calificat în play-off, iar acum e lider în play-out.
Pe lângă cele șase titluri, Aarhus mai are în palmares nouă cupe în Danemarca. De asemenea, echipa a reușit să câștige de trei ori în anii ’80 Cupa Intertoto, competiție desființată de UEFA în 2009.
Aarhus a avut mai multe probleme în istoria recentă, dar în sezonul 2014/2015 a reușit să revină în primul eșalon din Danemarca, iar 11 ani mai târziu a cucerit titlul.
Citește și:
Aarhus, în preliminariile UEFA Champions League
Titlul câștigat în Danemarca le asigură celor de la Aarhus prezența în preliminariile UEFA Champions League. Noua campioană va începe din turul doi preliminar, pe ruta campioanelor.
În cazul în care se califică în turul trei, Aarhus va fi sigură că va juca cel puțin în faza ligii UEFA Conference League. Similar, dacă ajunge în play-off-ul UCL, e sigură de participarea în Europa League.
Ultima participare a lui Aarhus în Champions League a fost în 1988, când competiția se numea Cupa Campionilor Europeni.
Cum arată clasamentul din Danemarca, înainte de ultima etapă
Etichete: danemarca , brondby , aarhus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăLevski Sofia – Universitatea Craiova | LIVE VIDEO, 20:30, DGS 1. Drumul oltenilor spre Champions League trece prin Bulgaria
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăPreşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal a confirmat: Pep Guardiola!
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăReplica dată de Dani Coman, după ce s-a scris că Luca Stancu a semnat cu FCSB, dar și cu FC Argeș
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăValeriu Iftime i-a stabilit prețul celui mai valoros jucător de la FC Botoșani
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin

You must be logged in to post a comment Login