Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Pentru Rapid, eșecul nu a fost decât o altă lovitură, giuleștenii având un parcurs de coșmar în play-off, pentru încă un sezon, cu un alt antrenor pe bancă.
Costel Gâlcă: „Am început temători”
Costel Gâlcă a vorbit pe scurt la finalul partidei pierdute cu Universitatea Cluj despre jocul modest al echipei sale. Tehnicianul giuleștenilor a explicat ce s-a întâmplat cu Alex Dobre și a transmis unde s-a distrus sezonul.
„Am început temători prima repriză, nu am avut reușite, multe greșeli. Au avut o ocazie mare în afară de gol. În a doua repriză am controlat meciul, dar nu am avut realizări în fața porții. Sunt mulți absenți, dar pe cei care îi avem valizi, pe ei contăm. Nu s-a putut face nimic azi. Nu am vorbit cu Dobre, s-a simțit rău, a mai avut același lucru și în trecut, a rămas acasă.
La meciul cu U Cluj acasă, acolo s-a cam rupt tot, au venit și accidentările și a fost din ce în ce mai rău. Trebuie să scoatem ceva din aceste meciuri, dar astăzi nu s-a putut, o echipă cu maturitate”, a declarat Costel Gâlcă, potrivit digisport.ro.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGabi Balint nu l-a menajat, după Rapid – Corvinul: ”Ce vrei să mai stabilim? Ceva e cu el”
Rapid a remizat, scor 0-0, cu Corvinul Hunedoara, la Petroșani, în etapa a doua...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDortmund – Werder Bremen 3-2. Calificare decisă în prelungiri, după un meci superb. Cupa Germaniei, faza 16-imilior
Marți, 27 septembrie 2026, a început faza 16-imilor din DFB Pokal, adică Cupa Germaniei....
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPe ce au dat vina jucătorii Rapidului, după 0-0 cu Corvinul în Cupa României
Claudiu Petrila (25 de ani) și Cristi Manea (29 de ani) au reacționat la...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDaniel Pancu, după Corvinul – Rapid: ”Foarte greu, aproape imposibil”
Rapid a remizat, scor 0-0, cu Corvinul Hunedoara, la Petroșani, în etapa a doua...
De admin

You must be logged in to post a comment Login