Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, contând pentru etapa cu numărul 8 din play-off, a fost marcat de o fază controversată petrecută în minutul 50. La un atac al ardelenilor, Cordea a șutat în brațul lui Adrian Rus, însă faza nu a mai contat, pentru că s-a dat până la urmă un offside controversat la faza premergătoare, când Biliboc a fost lansat în jumătatea adversă.
CFR Cluj și Universitatea Craiova s-au anulat reciproc în cel mai tare meci din etapa cu numărul 8, încheiat cu scorul de 0-0. Soarta partidei putea fi alta însă, dacă “feroviarii” ar fi primit penalty la o fază în care mingea l-a lovit în mână în careu pe Adrian Rus.
Faza care a stârnit controverse imense la CFR – Craiova 0-0
În minutul 50, Biliboc a fost lansat în flanc și a pasat în centrul careului. Balonul a ajuns la Cordea, iar acesta a șutat înspre brațul lui Adrian Rus.
Inițial, Kovacs nu a arătat spre puncul cu var, după care momentul a fost analizat de arbitrii din camera video pentru un posibil offside. După o analiză de cinci minute la VAR, s-a dictat până la urmă offside la poziția din care a plecat Biliboc.
Momentul a generat controverse, pentru că pe reluări nu s-a observat foarte clar cum jucătorul U-21 se află în afara jocului. Faza a atras o reacție acidă din partea lui Iuliu Mureșan, președintele ardelenilor care l-a “înepat” pe Marcel Bîrsan, arbitrul VAR.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLionel Messi, golul 75 din lovitură liberă! A ajuns la cota 930 în carieră
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Lionel Messi a marcat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLa 6 puncte de Barcelona, Jose Mourinho a fost întrebat dacă Real mai are șanse la titlu și a răspuns scurt
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali anunţă două transferuri la FCSB
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Aymen Boutoutaou (25 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReghecampf l-a făcut praf pe Marius Baciu la Gigi Becali: „Mi-a spus că jucătorii nu sunt bine antrenaţi”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover În contextul formei slabe,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login