
Eu, ca reprezentant al clubului, mă dezic de reacţii foarte agresive la nivel verbal. Eu consider că greşeala e la ei dacă nu reacţionează decât la reacţii agresive din partea cluburilor. Astfel de reacţii nu sunt benefice fotbalului, benefice dezvoltării.
Dinamo ar putea cere stenogramele discuţiei lui Szabolcs Kovacs cu cei din camera VAR
O să încerc să le explic din nou cluburilor că doar împreună suntem puternici.
Probabil vom face o sesizare, vom cere (n.r: stenogramele discuţiilor lui Szabolcs Kovacs cu cei din camera VAR).
Cu siguranţă (n.r: Dinamo putea să aibă un alt destin dacă nu erau aceste erori de arbitraj).
După ce am înscris, ne-am propus prea puţin de la meciul ăsta şi, din păcate, nu am luat nimic”, a declarat Andrei Nicolescu pentru digisport.ro.
În camera VAR s-a aflat la acest meci Cătălin Popa, care a fost în camera VAR şi la derby-ul Rapid – Dinamo 3-2, când giuleştenilor le-a fost validat golul 2, al lui Petrila, după un evident fault al lui Andrei Borza, nesancţionat.
Dinamo a cerut atunci recuzarea, dar iată că Popa a fost delegat iar în camera VAR la un meci al lui Dinamo. A fost primul meci al lui Dinamo în care Popa a fost delegat, la VAR, după acel derby cu scandal dintre “câini” şi giuleşteni.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUniversitatea Craiova – FCSB 5-0. ”Manita” în Bănie. Echipa lui Marius Baciu a fost ”spulberată”
19.09.2026, 22:23 SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSporting – Arouca 2-0, ACUM, DGS 4. Gool! Gazdele au marcat din nou. FC Porto – Benfica, duminică, 22:30, DGS 2
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOUT! Gigi Becali a făcut anunțul despre Marius Baciu, după Craiova – FCSB 5-0: ”Trebuie să plece”
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDorit în Europa, Alexandru Mitriță a făcut anunțul, chiar după Universitatea Craiova – FCSB 5-0!
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login