Declarațiile tăioase nu lipsesc când vine vorba de rivalitatea Dinamo – Steaua, iar de data asta în prim-plan a fost Sorin Răducanu.
Fostul atacant pregătit de Mircea Lucescu nu s-a ferit deloc de cuvinte și l-a criticat dur pe Adrian Bumbescu, unul dintre fundașii cunoscuți ai Stelei din anii ’80.
[embedded content]
Sorin Răducanu: ”Bumbi nici n-a fost fotbalist”
Răducanu, cel care și-a încheiat cariera de fotbalist în Germania, a vorbit despre duritatea fundașilor din acea perioadă, dar a ținut să facă o diferență clară.
”Era greu să te rupi din marcaj în vremea aia. Erau haldăii ăia criminali de război, fundașii. Dădea și Falcone (n.r. Andone).
Bumbi (n.r. Adrian Bumbescu)? Bumbi nici n-a fost fotbalist, în primul rând. Shotokan și Sandokan… Belo, da, a fost fotbalist. Pe mine nu m-a atins niciodată”, a spus Sorin Răducanu la iAMsport LIVE.

Adrian Bumbescu, câștigător de CCE
Născut la Craiova, Adrian Bumbescu a debutat în fotbalul profesionist în tricoul celei mai titrate echipe locale, Universitatea, de la care avea apoi să plece la Dinamo.
Tot după două sezoane o părăsea și pe formația din Ștefan cel Mare, pentru o mutare la Olt Scornicești, iar în 1984 venea transferul la Steaua.
Opt ani a petrecut fostul fundaș central în Ghencea, iar alături de Steaua a reușit să joace două finale de Cupa Campionilor Europeni.
”Militarii” au triumfat în 1986, după o finală cu Barcelona (0-0, 2-0 d.l.d.d), dar s-au văzut învinși în 1989 contra Milanului (0-4).
15 selecții în tricoul primei reprezentative a adunat Adrian Bumbescu în intervalul 1986-1989, pentru care a reușit să marcheze o dată, în victoria cu 5-1 contra Albaniei (calificări EURO 1988).
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăGigi Becali a devenit din nou șef în acte la FCSB! Cine preluase totul acum un an și jumătate
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăNeymar a primit verdictul medicilor pentru Cupa Mondială 2026
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăI-a spus ”DA” lui Real Madrid pentru un contract până în 2032! Florentino Perez a găsit noul ”Galactic”
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăI-a spus ”DA” lui Real Madrid pentru un contract până în 2032! Florentino Perez a găsit noul ”Galactic”
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin


You must be logged in to post a comment Login