Connect with us

Alte Sporturi

Norris, cel mai rapid în calificările pentru Sprint la Miami. Mercedes se mulțumește cu un loc 2

Norris, cel mai rapid în calificările pentru Sprint la Miami

Dacă în antrenamentele libere am luat doar pulsul protagoniștilor din Marele Circ, lucrurile serioase, desigur, au debutat în calificările pentru Sprint. Cu atât mai mult cu cât toată lumea aștepta să vadă dacă timpii obținuți de cei de la Mercedes nu cu multă vreme înainte au fost doar din vina problemelor sau vom asista la un restart pentru sezonul 2026 al Marelui Circ.

SQ1: Norris, cel mai rapid, Mercedes este după McLaren și Ferrari

Prima secvență a calificărilor pentru Sprint a adus eliminarea lui Lawson, Ocon, Perez, Bottas, Alonso și Stroll. Este limpede însă că toți ochii au fost ațintiți către zona fruntașă. Acolo unde Leclerc a arătat că dorește să repete isprava din antrenamente, unde obținuse prima poziție. Și, cu un timp de 1:32.317 îl devansa pe Antonelli cu 0.022, în timp ce Hamilton era pe 3, la 0,3 secunde în spate.

Însă mai apoi am asistat la un asalt al celor de la McLaren. Norris a urcat pe prima poziție, cu 1:28.733, iar Piastri, cu 1:29.619 era pe poziția a doua. Campionul mondial avea să-și păstreze poziția până la final, însă nu și colegul său, care a fost nevoit să-i cedeze poziția secundă lui Leclerc, care a fost mai lent cu doar 0.010 decât liderul.

Interesant este faptul că pe 4 a fost Hamilton, în timp ce cele două monoposturi Mercedes au ocupat locurile 5 și 6, așa cum se întâmplase și în sesiunea de antrenamente.

SQ2: Leclerc rămâne lider. Mercedes, prin Russell, doar pe 4

A doua parte a calificărilor a adus un atac al lui Russell, care a coborât și el sub 1:29. Însă la prima încercare de tur rapid, Leclerc, Piastri și Hamilton și-au bătit performanțele din SQ1 și ocupau primele 3 locuri. Max Verstappen era pe 5, urmat de Antonelli și Norris.

Aceasta avea să fie și ordinea finală după SQ2, secvență în urma căreia au părăsit lupta pentru pole-position Bortoleto, Hulkenberg, Bearman, Albon. Sainz și Lindblad. Demn de remarcat că pe lângă cele 4 mari forțe ale Formulei 1, în ultima sesiune și-au găsit locul și ambele monoposturi Alpine.

SQ3: Norris, singurul pilot sub 1:28, în pole

În ultima parte a calificărilor, toate echipele au decis să iasă cât mai târziu pe pistă, mizând pe un singur tur rapid. Până la urmă cel care a profitat a fost Lando Norris, care a fost singurul pilot cu un timp de sub 1:28, și urmează să plece din pole-position. Demn de semnalat că astfel campionul mondial devine primul pilot care nu aparține echipei ”Săgeților Argintii” care câștigă în 2026 o sesiune de calificări.

Locul secund avea să-i revină în secvențele de final lui Antonelli, liderul ierarhiei generale. Italianul a fost mai lent cu 0.222 și s-a intercalat între piloții McLaren, Piastri terminând al treilea. Leclerc, care a fost lider după fiecare dintre primele două secvențe a terminat doar al 4-lea, la 0.370.

Foto 3/3


Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi