-
MEDIA: Interviurile Digi Sport: Ion Țiriac, miercuri, 20:15, DGS 1
-
La Liga: Barcelona – Celta Vigo, miercuri, 22:30, DGS 1
Fundaşul cu cele mai multe goluri din fotbalul britanic, în vârstă de 34 de ani, a condus-o pe Rangers în ultimii 8 ani, câştigând titlul în 2021, Cupa Scoţiei în anul următor şi Cupa Ligii scoţiene în 2023. De asemenea, a fost căpitanul echipei în finala Europa League din 2022, pe care Rangers a pierdut-o la loviturile de departajare în faţa lui Eintracht Frankfurt.
James Tavernier se desparte de Rangers după 11 ani: ”Voi fi mereu incredibil de mândru”
Ca fundaş dreapta, Tavernier a marcat 144 de goluri în 562 de apariţii la Rangers şi 152 de goluri în total, de-a lungul carierei, un record all-time pentru postul său.
Fotbalistul englez a transmis prin intermediul rețelelor sociale că plecarea la sfârşitul contractului său actual nu a fost o decizie facilă: ”Acest club a fost o parte importantă din viaţa mea şi a familiei mele în ultimii 11 ani.
Mi-a oferit atât de mult, atât pe teren, cât şi în afara lui, şi din momentul în care am ajuns, am încercat întotdeauna să dau tot ce aveam pentru a-l reprezenta în mod corect.
Faptul că am avut onoarea de a fi numit căpitanul acestui club din 2018 este ceva de care voi fi mereu incredibil de mândru. Să conduc această echipă, să port banderola şi să mi se acorde încredere în acest rol a însemnat mai mult pentru mine decât pot exprima în cuvinte”.
Galerie Foto
CV-ul lui James Tavernier
Crescut de Newcastle, Tavernier a jucat la echipele U18 și U21 ale ”Coțofenelor”, după care a fost împrumutat succesiv la Gateshead, Carlisle United, Sheffield Wednesday, MK Dons, Shrewsbury și Rotherham.
În 2014, Wigan l-a transferat definitiv în schimbul a 100 de mii de euro. După un împrumut la Bristol City, în 2015, James Tavernier a semnat cu Rangers, care a plătit 250.000 de euro pentru el.
- 10 milioane de euro era cota de piață a lui Tavernier în 2022, potrivit Transfermarkt. Acum, fundașul lateral este evaluat la un milion de euro.
- 7 trofee are în palmares James Tavernier.
Etichete: rangers , james tavernier
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăMERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! Rafael Leao a plecat de la Milan și a semnat cu Galatasaray
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmă„Am spus nu!”. Filip Stojilkovic s-a enervat și l-a întrerupt pe reporter, după Rapid – Craiova 1-1
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmă„Am spus nu!”. Filip Stojilkovic s-a enervat și l-a întrerupt pe reporter, după Rapid – Craiova 1-1
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăNemulțumirea lui Filipe Coelho, după Rapid – Universitatea Craiova: ”Nu a fost ușor”
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login