
Ianis Hagi a devenit om de bază la naţionala României încă din perioada în care Edi Iordănescu era selecţioner. El s-a bucurat de credit şi din partea lui Mircea Lucescu, în mandatuş căruia a purtat banderola de căpitan.
Victor Piţură crede că Ianis va avea viaţă grea cu Gică Hagi, la naţională. Asta petru că este ful lui şi presiunea va fi mare.
“Pe Ianis Hagi, presiunea a fost tot timpul mare, el a devenit un lider pe timpul lui Mircea Lucescu, Mircea Lucescu a văzut în el un lider, cred eu că a făcut bine.
Cu Gică va fi mai dificil, și pentru Gică și pentru Ianis, nu e ușor, nu va fi simplu. Gică va dori ca Ianis să joace la cel mai înalt nivel, la fel și Ianis Hagi, cu tatăl lui e pe bancă, vrea să-i ofere victorii.
Vor apărea și critici dacă nu joacă bine. Vai de capul meu, nu vreau să mă gândesc. Asta va fi cel mai mare pericol pentru Gică Hagi, ăsta e pericolul. Pentru că noi cunoaștem comportamentul și exprimarea mai multor oameni care sunt așa ziși fani ai naționalei, eu cred că cei care nu sunt alături de echipa națională și jignesc după meciuri, nu sunt suporteri ai echipei naționale”, a declarat Piţurcă în exclusivitate pentru Antena Sport.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Sunt epuizat”! Daniel Pancu i-a decis soarta lui Andrei Șucu, după Rapid – FC Argeș: ”E un semnal clar”
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDe nicăieri! Au anunțat transferul ”bombă” al fotbalistului cu peste 70 de goluri în 300 de meciuri
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSTOP! Marius Șumudică a luat decizia
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Șucu a dat declarația serii, după ce a marcat pentru Rapid: „Sigur nu merg acasă!”. Ce a spus despre primă
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login