Organismul de gestiune colectivă acuză clubul din Gruia că nu ar fi achitat drepturile de autor pentru muzica difuzată pe stadion la meciurile de pe teren propriu, iar cazul a ajuns pe masa judecătorilor încă din toamna anului trecut, așa cum a anunțat iAMsport.ro în exclusivitate.

Iuliu Mureșan, despre probleme cu muzica de pe stadion: ”Lasă asta, cântăm noi”
Întrebat despre situație, Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR Cluj, a tratat totul cu umor, într-o intervenție la Digi Sport, imediat după victoria cu FC Argeș, scor 1-0.
”Lasă asta cu muzica pe stadion. Cântăm noi, nu-i problemă. Și așa nu avem mulți spectatori, dacă mă apuc eu să cânt, îi alung pe toți”, a spus Iuliu Mureșan, conform digisport.ro.
Problemele juridice nu se opresc însă aici pentru ardeleni. Clubul mai este implicat într-un litigiu cu o companie care solicită aproximativ 7.500 de euro pentru neplata unor bilete de avion. În acest caz, următoarea înfățișare este stabilită pentru 27 mai.
Pe teren, situația arată mai bine pentru CFR. După succesul de la Mioveni, echipa a urcat pe locul 3 în play-off, cu 34 de puncte, și se pregătește pentru derby-ul local cu Universitatea Cluj, liderul campionatului, programat pe 25 aprilie.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSporting – Benfica, 20:00, LIVE VIDEO. Cu o victorie în derby, echipa lui Jose Mourinho depăşeşte campioana
Derby-ul Sporting – Benfica e în direct în AntenaPLAY duminică, de la ora 20:00....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGică Hagi, antrenor la Dinamo: lovitura ratată de Cristi Borcea când era finanțator în Ștefan cel Mare
Cristi Borcea, fostul acționar de la Dinamo, a vorbit recent despre instalarea iminentă a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă“Ca o înfrângere” Reacţia lui De Zerbi după ce Tottenham a fost egalată în prelungiri şi e pe loc de retrogradare
Tottenham credea că va obţine victoria şi trei puncte preţioase pentru a ieşi din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEtapa a cincea din play-off: FC Voluntari – Steaua, 11:00, DGS 1 / Bihor Oradea – Corvinul, 13:30, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Hermannstadt, duminică,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login