-
La Liga: Real Madrid – Girona, vineri, 22:00, DGS 1
-
SuperLiga: Hermannstadt – Farul, vineri, 19:00, DGS 1
Catalanii au anunțat că au trimis o reclamație către UEFA în legătură cu faza din minutul 54, când a avut loc un posibil henț comis de Marc Pubill în careu (portarul lui Atletico Juan Musso i-a pasat lui Pubill și s-a considerat că jocul a fost reluat după un aut de poartă, iar stoperul a crezut că a primit el balonul pentru a-l repune în joc și a atins mingea cu mâna).
Istvan Kovacs, care se afla la mijlocul terenului, a fost informat din camera VAR că trebuie să lase jocul să continue.
Barcelona a reclamat la UEFA întreaga brigadă condusă de Istvan Kovacs
A doua zi după meci, Barcelona a emis un comunicat de presă prin care a transmis că își dorește să se deschidă o anchetă, dar și să fie făcute publice discuțiile dintre Istvan Kovacs și camera VAR.
Mai mult, catalanii vor și ca, în cazul în care s-a produs o greșeală, eroarea să fie recunoscută și să se ia măsurile potrivite.
Comunicatul vine la scurt timp de când Istvan Kovacs a aflat că face parte din lotul de arbitri pentru Cupa Mondială din vară!
”FC Barcelona informează că serviciile juridice ale clubului au depus astăzi o plângere la UEFA cu privire la evenimentele din prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor UEFA împotriva lui Atletico Madrid. Clubul consideră că arbitrajul nu a respectat regulamentul în vigoare, influențând direct desfășurarea meciului și rezultatul.
Reclamația se concentrează pe o acțiune specifică. În minutul 54 al meciului, după ce jocul fusese reluat corect, un jucător advers a preluat mingea din careul său fără a i se arăta penalty-ul corespunzător.
FC Barcelona înțelege că această decizie, împreună cu o lipsă gravă de intervenție din partea VAR, reprezintă o eroare majoră. Prin urmare, clubul a solicitat deschiderea unei anchete, accesul la comunicările arbitrilor și, acolo unde este cazul, recunoașterea oficială a erorilor și adoptarea măsurilor relevante.
În aceeași ordine de idei, FC Barcelona consideră că nu este prima dată în edițiile recente ale Ligii Campionilor când decizii de arbitraj au avut un efect negativ asupra echipei, creând un dublu standard clar și împiedicând concurența împotriva altor cluburi pe teren egal.”, au transmis catalanii.
- Meciul retur dintre Atletico și Barcelona se va juca pe Metropolitano marți seară (14 aprilie), de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
VIDEO cu faza la care Barcelona a cerut penalty cu Atletico Madrid
Brigada de arbitri de la FC Barcelona – Atletico Madrid
- Arbitru: Istvan Kovacs
- Asistenți: Mihai Marica și Ferencz Tunyogi.
- Arbitru de rezervă: Szabolcs Kovacs (toți din România)
- Arbitru VAR: Tiago Martins (Portugalia)
- Asistent VAR: Christian Dingert (Germania)
VIDEO Rezumat Barcelona – Atletico Madrid 0-2
Etichete: atletico madrid , barcelona , istvan kovacs , video barcelona atletico
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
De când nu mai câștigase FCSB trei meciuri la rând
Alte Sporturi
Elena Rybakina, campioană la Ningbo!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDe când nu mai câștigase FCSB trei meciuri la rând
FCSB a trecut de Rapid cu scorul de 4-1, în derby-ul etapei cu numărul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a aflat înainte de El Clasico: a bătut palma cu Barcelona, după ce Real Madrid l-a refuzat!
Karim Adeyemi (24 de ani) a plecat de la Borussia Dortmund în vară, după...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLaurențiu Reghecampf i-a numit „specimene”, imediat după FCSB – Rapid 4-1
FCSB a trecut de Rapid cu scorul de 4-1, în derby-ul etapei cu numărul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăȘefii Interului s-au decis și îi trimit hârtia: prelungire unilaterală de contract!
Inter a rezolvat, cel puțin pentru moment, situația contractuală a lui Federico Dimarco (28...
De admin

You must be logged in to post a comment Login