-
SuperLiga: Universitatea Craiova – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 17:30, DGS 1
Într-o declarație cum rar s-a văzut, cu un jucător care să critice evoluțiile adversarilor săi, Dan Nistor a spus că unii fotbaliști de la Rapid ”își bat joc” și sunt ”superficiali”.
Dan Nistor i-a făcut ”praf” pe jucătorii de la Rapid
”Ne bucurăm că am câștigat cele trei puncte, erau foarte importante pentru noi. Avem o serie de nouă victorii consecutive, dacă nu mă înșel. Avem trei din trei în play-off, suntem pe drumul cel bun.
Se mai întâmplă și astfel de meciuri, poate am intrat puțin relaxați, am crezut că jocul se va câștiga de la început, dar ne bucurăm că am revenit la final.
N-aș vrea să fiu răutăcios cu cei de la Rapid, dar la ce salarii au și la ce bani se investesc aici, mi se pare că unii jucători își bat joc. Nu prea-mi plac chestiile astea. Așa, superficiali, din punctul meu de vedere. Așa cred eu. Nu că-i cert, cu ghilimelele de rigoare, mi se pare, nu știu… E problema lor”, a spus Dan Nistor.
Dan Nistor, viitor incert la ”U” Cluj. Nervos după schimbare
Dan Nistor a fost jucătorul ”sacrificat” de ”U” Cluj în finalul primei părți a meciului din Giulești, când Cristiano Bergodi a fost nevoit să schimbare jucătorul U21, din cauza accidentării lui Alin Chinteș.
După ce a văzut că e schimbat, Dan Nistor a fost vizibil deranjat și a plecat direct la vestiare. La flash-interviu, mijlocașul a lăsat să se înțeleagă faptul că viitorul său la ”U” Cluj nu e cert.
”E normal. E această regulă, nu avem ce face, nu putem să ne împotrivim. Normal că nu mi-a picat bine să fiu schimbat în minutul 44. Asta a fost decizia antrenorului.
Am plecat la vestiar, nu am salutat pe nimeni. E normal să fiu supărat. Orice jucător, la vârsta mea, ar fi făcut același lucru. E decizia antrenorului pe care o respect, indiferent că vreau sau nu vreau. Mai sunt șapte meciuri, vedem ce va fi pe viitor. Probabil vom avea o discuție săptămâna viitoare”, a declarat Dan Nistor.
VIDEO Rezumat Rapid – ”U” Cluj 1-2 (Vulturar 20 / Mendy 66, 83)
Clasamentul din play-off-ul SuperLigii
Etichete: dan nistor , rapid u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăValeriu Iftime, enervat de un jucător de la FC Botoșani: ”Îmi venea să-i zic lui Marius să bage pe altcineva”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMirel Rădoi are un obiectiv clar la Gaziantep. Bașkanul turcilor a spus-o direct
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Noi avem un președinte idiot!”. Ion Țiriac nu a mai suportat: ”I-am spus-o în fața a 600 de oameni”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPetrolul, situație financiară critică: 9.000.000 de euro! Datorii și pierderi uriașe la Ploiești
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin

You must be logged in to post a comment Login