-
Liga 2: Steaua – Chindia, joi, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – FCSB, vineri, 20:30, DGS 1
Așa cum s-a tot scris în presa internațională, șefii lui Real Madrid sunt gata să-l scoată la vânzare pe Camavinga la finalul actualului sezon.
PSG îl vrea pe Eduardo Camavinga
Madrilenii și-au pierdut încrederea în mijlocașul francez de 23 de ani și astfel vor să scoată o sumă importantă de pe urma vânzării sale.
Cu un contract care expiră în 2029, Camavinga le-a atras atenția celor de la PSG, iar francezii ar putea îl transfere vara următoare, conform The Touchline.
Prețul lui Camavinga ar fi fost deja stabilit, astfel că orice echipă care și-l dorește va trebui să plătească 50 de milioane de euro, sumă pe care campioana Europei și-o permite fără probleme.
Camavinga nu este străin de fotbalul din Franța. Acesta a fost crescut de Rennes și cumpărat de Real Madrid în anul 2021 pentru 31 de milioane de euro. În cei cinci ani petrecuți pe ”Bernabeu”, mijlocașul a reușit să câștige două Ligi ale Campionilor.
- 34 de meciuri, două goluri și o pasă decisivă are Eduardo Camavinga în acest sezon la Real Madrid
- 50.000.000 de euro este cota de piață a lui Eduardo Camavinga, potrivit Transfermarkt
Opt fotbaliști se află pe lista plecărilor definitive de la Real Madrid
Presa din Spania a anunțat că există nu mai puțin de zece jucători care nu mai sunt doriți de Florentino Perez și din sezonul următor. Opt dintre aceștia vor fi cedați definitiv, în cazul în care se vor găsi clienți pentru serviciile lor, lucru foarte probabil:
- Andriy Lunin (27 de ani, portar)
- Antonio Rudiger (33 de ani, fundaș central)
- David Alaba (33 de ani, fundaș central)
- Dani Carvajal (34 de ani, fundaș dreapta)
- Fran Garcia (26 de ani, fundaș stânga)
- Ferland Mendy (30 de ani, fundaș stânga)
- Eduardo Camavinga (23 de ani, mijlocaș central)
- Dani Ceballos (29 de ani, mijlocaș central)
Dintre aceștia, ultimul și-ar fi găsit deja echipă – Real Betis, cea de la care madrilenii l-au cumpărat în 2017, pentru 16,5 milioane de euro.
Jurnaliștii din Spania au menționat și doi jucători în care Florentino Perez nu și-a pierdut complet încrederea, dar pe care vrea să îi împrumute, în speranța că vor progresa mai repede în altă parte:
- Franco Mastantuono (18 ani, extremă dreapta)
- Gonzalo Garcia (22 de ani, atacant central)
Rezumat video Real Madrid – Atletico Madrid 3-2
Etichete: real madrid , psg , camavinga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona – Aston Villa, Atletico – Bayern LIVE (22:00). Chivu merge în Olanda. Programul serii în UEFA Champions League
Etapa a patra din UEFA Champions League propune multe dueluri extrem de interesante. Campioana...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Șucu, prima reacţie în plin scandal cu Daniel Pancu la Rapid. Ce a scris la miezul nopții
Daniel Pancu l-a criticat public pe Andrei Şucu, după ce l-a înlocuit la pauza...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăE scandal! Laurențiu Reghecampf, după ”U” Cluj – FCSB: ”Mi se pare suspect. Dacă nu urmăresc fotbalul, n-au de unde să știe”
FCSB a fost învinsă, 0-1, de ”U” Cluj, meci la capătul căruia Laurențiu Reghecampf...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăIlie Dumitrescu a spus-o fără ocolișuri după U Cluj – FCSB și l-a luat prin surprindere pe Radu Naum: ”Asta sună destul de rău”
U Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0, luni seara, pe ”Cluj...
De admin

You must be logged in to post a comment Login