-
Fotbal: Germania – Ghana, luni, 21:45, DGS 1
-
Fotbal: Cipru – Moldova, luni, 19:00, DGS 3
Selecționerului României i s-a făcut rău și a fost supus la masaj cardiac și respirație gură la gură din partea medicului Claudiu Stamatescu și maseurului Ovidiu Blendea. A fost stabilizat și dus la spital, unde a rămas internat pentru investigații suplimentare.
Ionuț Lupescu speră ca Mircea Lucescu să se retragă definitiv din fotbal, pentru binele său
Spre finalul zilei, la fel cum au făcut-o și alți membri ai „Generației de Aur”, Ionuț Lupescu s-a arătat dornic să-l vadă pe Mircea Lucescu retras de tot din fotbal, deoarece sănătatea este mai importantă decât orice performanță ar mai bifa în cariera sa deja impresionantă.
„Cu siguranță nu e o veste minunată și îi doresc pe această cale să aibă sănătate și ca, măcar acum, la 80 de ani, să-i vină mintea la cap și să se potolească. Glumesc acum.
Am văzut că Mircea Rednic a avut o observație pertinentă și pe care am văzut-o și eu, dar mi-a fost frică s-o spun.
La meciul cu Turcia, dacă te uitai la figura lui, nu era cea pe care o cunoșteam noi. Poate de atunci cineva ar fi trebuit să tragă un semnal de alarmă.
Dar știm foarte bine ce probleme de sănătate are, sper să le depășească și eu cred că ar fi bine să termine odată acest mandat și să-și vadă de sănătate.
Nu numai când e pe bancă poate să ajute fotbalul românesc, asta cu siguranță. Eu sper să revină cât mai repede acasă”, a declarat Ionuț Lupescu, la Digi Sport Special.
Video cu discuția despre Mircea Lucescu, la Digi Sport Special
Mircea Lucescu nu va mai fi selecționerul României, după meciul cu Slovacia
Confruntarea amicală de la Bratislava va fi ultima din mandatul lui „Il Luce” pe banca echipei naționale de fotbal a României.
S-a confirmat deja că Mircea Lucescu nu va face deplasarea alături de echipă, iar atribuțiile sale pentru acest meci vor fi preluate de secundul Ionel Gane.
Meciul Slovacia – România se joacă marți, de la 21:45, și va putea fi urmărit în format live text pe digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), precum și în premieră, pe Digi Sport 1, site și aplicație, de la 01:30.
Etichete: mircea lucescu , meci amical , ionut lupescu , selectioner romania , slovacia romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAlex Musi a spus-o direct, după ce Dinamo a învins-o pe Universitatea Craiova cu 5-1
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe a făcut Levski când Universitatea Craiova a fost ”zdrobită” de Dinamo
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNuno Campos, după ce Dinamo a învins-o cu 5-1 pe Universitatea Craiova: ”Poate nu e corect”
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJose Mourinho s-a decis imediat în privința transferului uriaș al lui Vinicius de la Real Madrid
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login