
Vreau să mai spun un lucru important. Îi doresc echipei naţionale tot binele. Sper că vom putea fi foarte mândri că echipa naţională (n.r.: a României) va fi la Cupa Mondială”, a declarat Filipe Coelho, pentru digisport.ro, după Dinamo – Craiova 0-1.
Dinamo – Universitatea Craiova 0-1
Formaţia Universitatea Craiova a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Dinamo, în etapa a doua din play-off-ul Ligii 1. Craiovenii au evoluat cu un jucător mai puţin toată repriza secundă, după eliminarea lui Nicuşor Bancu.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Etim, în minutul 45+2. În minutul 42 a avut loc o altercaţie generală între cele două echipe. Kennedy Boateng l-a lovit cu genunchiul în cap pe Etim, după ce nigerianul căzuse, şi a urmat un meleu chiar lângă băncile de rezerve. Daniel Tudor, antrenorul cu portarii de la Craiova, a fost trimis în tribune. Boateng a văzut „galben”, la fel şi Alexandru Creţu, rezerva oltenilor.
În minutul 45+6, căpitanul craiovean Nicuşor Bancu a văzut „roşu” direct, după ce l-a călcat pe Maxime Sivis. Dinamo a ajuns la 5 înfrângeri la rând în Liga 1, fiind “lanterna” play-off-ului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDinamo – U Cluj 2-1. Prima victorie pentru ”Câini” în play-off. ”Studenții” au ratat șansa să se desprindă în fruntea SuperLigii
18.04.2026, 22:55 SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe lovitură! Inter Miami i-a zis ”NU” lui Leo Messi!
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Hermannstadt, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAu bătut palma! Primul transfer al verii la Barcelona e un ”chilipir”
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Hermannstadt, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Jos pălăria!”. Fotbalistul lăudat de Florin Prunea, după Dinamo – U Cluj 2-1
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Hermannstadt, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login