-
UCL: Barcelona – Newcastle, miercuri, 19:45, DGS 1
-
UCL: Liverpool – Galatasaray, miercuri, 22:00, DGS 1
Gică Hagi este principala variantă a celor de la FRF, după mandatul lui Mircea Lucescu. Fostul mare internațional a decis să renunțe la banca celor de la Farul la începutul sezonului, dar și să cedeze pachetul majoritar de acțiuni al clubului.
În momentul de față, Gică Hagi are cale liberă către postul de selecționer al României.
Edi Iordănescu: „Gică Hagi este un om drept”
Edi Iordănescu a fost selecționerul României între anii 2022 – 2024, timp în care prima reprezentativă a obținut cele mai bune performanțe din ultimul deceniu. Întrebat despre numirea lui Gică Hagi la națională, antrenorul în vârstă de 47 de ani a avut doar cuvinte de laudă la adresa fostului mare internațional.
„Dacă se va confirma acest lucru și Gica Hagi va fi noul selecționer, mă bucur extrem de mult pentru el. Se pare că își dorește foarte mult și asta am citit eu printre rânduri în declarațiile lui, asta am auzit, asta am văzut și apropiații lui care au spus-o în spațiu public.
În al doilea rând, dacă Gica va deveni nou selecționer, cred că echipa națională este pe mâini bune și are toată capacitatea și toate mijloacele ca să producă rezultate pentru echipa națională. Referitor la speculații, sub o formă sau altă au fost și vor fi tot timpul. Cred că mai important decât un document pe un anumit nume sau trecut pe un alt nume este caracterul omului.
Și eu am încredere în Gica că este un om drept, este imparțial și va reuși, tocmai ce am spus mai devreme, să delimiteze partea emoțională, sentimentală de cea rațională și de cea profesională. Și atunci să facă lucrurile așa cum crede el după propria analiză și expertiză că sunt corect”, a spus Edi Iordănescu, în cadrul emisiunii ”Interviurile Digi Sport”
Gheorghe Hagi a mai fost antrenorul echipei naționale în perioada septembrie 2001 – noiembrie 2021, interval de timp în care i-a pregătit pe ”Tricolori” în patru partide: două din preliminariile Cupei Mondiale din 20o2 (victorie 2-0 cu Ungaria și remiză 1-1 cu Georgia) și două din barajul de calificare la turneul final (1-2 cu Slovenia la Ljubljana și 1-1 la București).
CV-ul lui Edi Iordănescu în postura de antrenor
- FC Vaslui (2012)
- Fortuna Brazi (manager, ianuarie-iunie 2013)
- FCM Târgu Mureș (iunie-octombrie 2013)
- Pandurii (decembrie 2014 – iunie 2016).
- CSKA Sofia (august 2016-noiembrie 2016)
- Astra (iulie 2017 -aprilie 2018)
- CFR Cluj (iunie 2018 – iulie 2018).
- Gaz Metan Mediaș (ianuarie 2019 – iunie 2020)
- CFR Cluj (decembrie 2020 – iunie 2021)
- FCSB (august 2021 – noiembrie 2021)
- Selecționerul României (ianuarie 2022 – iulie 2024)
- Legia Varșovia (iulie 2025 – octombrie 2025).
Etichete: gica hagi , romania , echipa nationala , edi iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăUniversitatea Craiova i-a stabilit prețul lui Anzor! Transferul poate intra direct în istoria clubului
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRapid pregătește transferul, după ce Cristi Manea s-a operat
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLukasz Szukala, fostul campion cu FCSB, gata să semneze: ”Super”
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCu o zi înainte să facă 39 de ani, Messi a dezvăluit ce își va dori când va sufla în lumânări: ”Singurul lucru”
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login