
Răzvan Marin continuă forma foarte bună înainte de meciul Turcia – România, din semifinala barajului de calificare la World Cup 2026. Internaţionalul român a fost integralist în vicotria obţinută cu 4-0 de AEK Atena pe terenul lui Celje, în manşa tur a optimilor de finală Conference League.
Grecii s-au impus fără probleme în Slovenia, într-un meci în care au marcat de patru ori, rezolvând calificarea încă din manşa tur.
Răzvan Marin, în formă maximă înainte de Turcia – România
Răzvan Marin a avut un meci foarte bun în Slovenia, reuşind să ofere două assisturi. Primul a venit în debutul partidei, după doar 3 minute de joc, atunci când Varga a deschis scorul.
Au urmat apoi golurile marcate de Koita şi Gacinovic, iar grecii au intrat la cabine cu 3-0. Repriza a doua a început la fel de bine pentru AEK Atena, când Moukoudi a marcat în minutul 49. Jucătorul camerunez a înscris din pasa lui Răzvan Marin.
Răzvan Marin a încheiat meciul cu nota 7.2, potrivit flashscore.com, iar AEK se întoarce la Atena cu un pas deja în sferturile de finală Conference League. În ultimele şapte meciuri pe care le-a disputat în tricoul celor de la AEK Atena, Răzvan Marin a înscris de două ori şi a oferit şapte pase decisive.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăGiovanni Becal a venit cu o propunere pentru FRF și LPF: ”Cum să nu poți?”
Giovanni Becali susține că echipele din România trebuie să acorde mai mult spațiu fotbaliștilor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăIanis Hagi ar urma să se transfere la o altă echipă din străinătate
Ianis Hagi ar putea schimba echipa în această vară. Internaționalul român, aflat sub contract...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăDetalii noi despre Dacia Hipster
În ultimii ani, automobilele urbane aproape au dispărut din Europa. Modelele din segmentele A...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăOfertă de 1,5 milioane de euro pentru Jovo Lukic din SuperLiga
Patronul FCSB caută soluții pentru ofensivă după plecarea lui Daniel Bîrligea și a dezvăluit...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login