-
Cupa României: Dinamo – Metalul Buzău, joi, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: Csikszereda – Farul, vineri, 19:30, DGS 1
La finalul meciului cu CFR Cluj, câștigat de Universitatea Craiova cu 3-1 după 120 de minute de joc în sferturile de finală ale Cupei României, Ștefan Baiaram a anunțat că din vară schimbă echipă.
Ștefan Baiaram a anunțat că pleacă de la Craiova în vară
Fotbalistul Universității Craiova nu a prezentat vreo dorință sau vreun plan, ci a dat drept sigură plecarea sa din Bănie.
”Eventul ar fi cel mai frumos vis, ar fi ceva incredibil. Pentru asta m-am apucat de fotbal, să iau titlul cu Universitatea Craiova. Dacă iau și Cupa, pot să plec liniștit.
Da, cu siguranță la vară voi pleca. Nu vreau să repet ce am spus de atâtea ori. Vreau să plec, vreau să iau campionatul.
Doar am avut o discuție cu conducerea, mi-a promis că, dacă totul va fi bine anul acesta, mă va lăsa să plec. Nu mi-am dorit să plec, îmi doresc să iau campionatul, să rămân în istoria acestui club, apoi pot să plec la mai bine. Eu și conducerea știm că o să plec”, a declarat Ștefan Baiaram
Universitatea Craiova a refuzat 4 milioane de euro pentru Ștefan Baiaram
Ștefan Baiaram a avut șansa să plece de la Universitatea Craiova și în vara anului trecut, când a fost dorit în Turcia, de Istanbul Bașakșehir, echipa pe care oltenii au eliminat-o în play-off-ul Conference League.
Turcii au înaintat atunci o ofertă în valoare de 4 milioane de euro, dar Universitatea Craiova a decis să o refuze.
Ștefan Baiaram este jucător crescut de Universitatea Craiova, iar din 2019 a făcut pasul la echipa de seniori. În acest sezon este unul dintre cei mai importanți jucători ai formației din Bănie, cu 12 goluri marcate în patru assist-uri în 38 de apariții.
Etichete: stefan baiaram
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăCum l-a numit Martinez pe Cristiano Ronaldo, înainte de Portugalia – Uzbekistan: „Se comportă ca unul”
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăOfertă din România pentru Kevin Ciubotaru
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăGianni Infantino a ”rupt tăcerea”, după ce Messi a devenit golgheterul all-time al Cupei Mondiale
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăAu intrat pe fir și pun banii „pe masă” pentru Radu Drăgușin. Ce răsturnare de situație!
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login