-
SuperLiga: Csikszereda – Hermannstadt, luni, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – Metaloglobus, luni, 20:00, DGS 1
La pauză, pe tuneul dintre vestiare a avut loc un dialog între Dani Coman și Istvan Kovacs, încheiat cu arbitrul care trimite cele două tabere la vestiare. „Nu e treaba ta să intri în discuție cu jucătorii” îi spune la un moment dat centralul președintelui.
Ilie Dumitrescu, de părere că Istvan Kovacs a vorbit normal cu Dani Coman: „În Anglia n-o să-ți zică nimeni ‘domnule'”
Moderatorul Radu Naum a ridicat în emisiunea Fotbal Club o dezbatere legată de modul de adresare folosit de Istvan Kovacs.
„Eu am problemă aici. La un moment dat, într-un dialog cu Coman spune ca nu îi place acest mod de a fi presat. Dar nu înțeleg acest per tu.
Așa se vorbește? Nu se vorbește, totuși, cu pronume de politețe? Serios, așa mi s-ar părea civilizat. Eu, dacă nu mă cunosc cu un om…”.
Aflați în platou, Ilie Dumitrescu, Florin Bratu și Cristian Geambașu și-au spus părerea pe rând.
Ilie Dumitrescu: În Anglia n-o să-ți spună niciun arbitru ‘domnule’. Nu există așa ceva în Anglia, nu există nicăieri în lumea asta! Tot îi spui pe nume. Nimeni nu îți spune ‘sir’. Și aici e la fel. A reușit să gestioneze bine și la pauză.
Unde e arogant, cu ce e arogant? Modul de adresare în teren e Istvan. Nimeni nu îi spune ‘domnule arbitru’, ‘domnule Istvan’. Eu văd că gestionează foarte bine și mi-a plăcut cum a făcut aici, și cu Alibec și cu toată lumea.
Florin Bratu: Sunt arbitri și arbitri. Sunt arbitri care vorbesc cu pronume de politețe. Istvan se pare că nu e unul dintre ei. Eu cred că e bună abordarea lui, pentru că e, cumva, mai apropiat. Dacă folosește el pluralul, ar trebui și tu și se creează alte lucruri.
Cristian Geambașu: Sau denotă aroganță, nu neapărat apropiere. E bine, totuși, că stă de vorbă, că nu spune că n-are ce să discute. Că vorbește la per tu sau la a doua plural…
Video cu discuția integrală despre dialogul lui Istvan Kovacs cu Dani Coman:
Video rezumat meci FC Argeș – Farul 1-0
Etichete: istvan kovacs , dani coman , ilie dumitrescu , bogdan andone , arges farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Exod în SuperLiga: 7 jucători sunt OUT de la echipă
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a schimbat favorita la câștigarea Cupei Mondiale 2026, după o singură etapă!
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă(P) Ești membru Superbet Club? Ai Cash Out în agenții!
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMirel Rădoi, lăsat în drum de „bijuteria” de peste 700.000 de euro! A fost chemată platforma
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVozinha a primit vestea așteptată din partea SUA, după ce a devenit erou la Cupa Mondială
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login