
Turcii au reacționat la scurt timp după ce au aflat că Mircea Lucescu va conduce naționala României la barajul de luna viitoare. Ei au publicat un articol pe prima pagină, oferind toate detaliile despre selecționer.
„Il Luce”, ajuns la vârsta de 80 de ani, s-a confruntat cu probleme de sănătate în această iarnă, fiind de mai multe ori internat. Selecționerul a fost și în Belgia, la un doctor român, pentru a mai multe investigații medicale, iar în urma răspunsului primit a luat decizia de a continua alături de „tricolori”.
Reacția turcilor, după ce au aflat că Mircea Lucescu va conduce România la baraj
Turcii au dezvăluit că incertitudinea care plana în jurul situației lui Mircea Lucescu s-a răspândit, după anunțul oficial făcut de FRF. Ei au transmis că „Il Luce” va putea conduce naționala în semifinala play-off-ului de calificare la World Cup 2026, care se va disputa pe 26 martie, la Istanbul
„Incertitudinea din jurul lui Mircea Lucescu din România, care va înfrunta echipa națională în semifinala play-off-ului preliminar al Cupei Mondiale din martie, a luat sfârșit.
Antrenorul român, care fusese tratat la un spital din București, a consultat apoi un medic român la Bruxelles pentru un control. În urma acestei examinări, Federația Română de Fotbal a anunțat că antrenorul în vârstă de 80 de ani va fi la conducerea echipei”, au notat turcii de la fanatik.tr.

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăA văzut ce a pățit Dennis Politic în FCSB – UTA și nu s-a ferit: „Dacă se bat la antrenamente”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăItalienii s-au convins de Cristi Chivu, după ce Inter a câștigat la limită în Serie A. Nota primită: ”Surprize”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGigi Becali a făcut anunțul despre Florinel Coman și FCSB, în direct la TV
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă„Îmi vine să plâng”. Cum i-a numit Baciu pe fanii FCSB-ului, care i-au cerut demisia după 1-3 cu UTA
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login