Julia Sauter a obținut, joi cea mai bună clasare din istoria participărilor românești în proba feminină de patinaj artistic, poziția a 17-a, după ce la finalul programului scurt era pe locul 16.
Eduard Novak a devenit campion paralimpic în proba de urmărire din cadrul Jocurilor Paralimpice de la Londra din 2012. Novak a fost patinator de viteză de performanță, însă în urma unui accident de mașină, în timp ce se îndrepta spre o competiție sportivă, laba piciorului i-a fost amputată, astfel că s-a apucat de ciclism.

Eduard-Carol Novak: ”Am ajuns foarte rău”
Fostul ministru al Tineretului și Sportului consideră că sportul românesc a ajuns foarte rău dacă România a ajuns să se bucure pentru un loc 17 obținut de o sportivă orginară din Germania.
”Dacă am ajuns să ne bucurăm pentru locul 17 obținut de o nemțoaică care reprezintă România înseamnă că am ajuns foarte rău!”, a scris Novak pe pagina sa facebook.

Novak, criticat pentru comentariul făcut
Eduard Novak a fost criticat de urmăritorii săi pentru reacția avută la adresa Juliei Sauter.
”Foarte urât că ați punctat etnia sportivului. Altfel, da, ne bucurăm de locul 17 pentru că știm în ce condiții s-a antrenat și cât a sacrificat. Nu ne-am bucurat pentru România, ne-am bucurat pentru Julia”, i-a scris o urmăritoare.
Un alt urmăritor al paginii sale s-a arătat dezamăgit de mesajul postat: ”Dacă tăceai, filozof rămâneai. Și chiar e păcat erai un politician în care aveam speranțe și despre care credeam că ești mai bun de atât. Ai fost ministrul Sportului, ai văzut în ce condiții se antrenează sportivii noștri.

Acest loc 17 este cea mai bună clasare din istoria României la această probă. Iar locul 5 la bob este o performanță uriașă, având în vedere că nu există infrastructură adecvată în România pentru antrenament. Crezi că francezilor le pasă, atunci când câștigă Campionatul Mondial la fotbal, dacă jucătorii lor sunt 100% francezi?”.
Un alt urmăritor speră ca postare lui Novak să fi venit în urma unui atac cibernetic: ”Sper că ați fost victima unui atac cibernetic și nu dumneavoastră ați făcut această postare. Dacă nu, sper să aveți bunul simț și să o ștergeți”.
Au fost însă și persoane care i-au dat dreptate lui Novak: ”Asta e realitatea! Am ajuns sa laudam mediocritatea”.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmă„L-am sunat deja”. Primul antrenor contactat de Mihai Stoica, după plecarea lui Mirel Rădoi de la FCSB
„Nu vreau antrenor român, dintre cei disponibili acum. Și nici nu cred că va...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCornel Dinu, un nou atac la Răzvan Burleanu: “L-a numit pe Gică Hagi ca să-i compromită cariera!”
Cornel Dinu l-a atacat din nou pe Răzvan Burleanu, despre care consideră că Edi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLamine Yamal visează cu ochii deschişi la trofeul Campionatului Mondial: “Să o văd pe mama mea în tribune”
Lamine Yamal a avut un rol important în succesul Spaniei la EURO 2024, acolo...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăE oficial, Mirel Rădoi pleacă de la FCSB! S-a întâlnit cu Gigi Becali și i-a comunicat decizia. “Are binecuvântarea mea”
Mirel Rădoi Mirel Rădoi l-a anunțat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login