
AFC Unirea 04 Slobozia, nou-promovată în Superliga de fotbal a României, a anunţat, vineri, într-un comunicat publicat pe pagina sa de Facebook, că îşi va disputa meciurile de pe teren propriu în noul sezon competiţional la Clinceni.
Slobozia va evolua la Clinceni: ”Aducem următoarele lămuriri”
”Având în vedere interesul suporterilor echipei noastre privind desfăşurarea jocurilor pe teren propriu aducem următoarele lămuriri: la momentul actual jocurile echipei noastre se vor desfăşura pe terenul Arena 1 din Clinceni.
În momentul de faţă proiectul de modernizare al stadionului ‘1 Mai’ din Slobozia se află în următoarea etapă: mai sunt 15 zile din procedura de licitaţie urmând ca după finalizarea acesteia să se desemneze societatea care va demara lucrările de încălzire a suprafeţei de joc, de implementare a sistemului de irigare, drenaj şi însămânţare hibrid a suprafeţei de joc (lucrările având termen de execuţie până la sfârşitul lunii octombrie 2024)”, a precizat clubul ialomiţean.
”Vor fi efecutate lucrări de modernizare”
Între timp au fost demarate lucrări cu privire la extinderea vestiarului echipei oaspete, a cabinei de arbitri şi amenajarea sălii de conferinţă. Totodată au fost începute lucrările privind implementarea unui nou sistem audio, cablaj pentru sistemul VAR şi platformele de filmat, acestea având ca termen de finalizare sfârşitul lunii iulie 2024.
”În perioada august-octombrie 2024 vor fi efectuate lucrări de modernizare a stadionului prin acoperirea unui număr de 200 de locuri ce urmează a fi folosite atât de către mass-media, reprezentanţi LPF, FRF şi de suporterii echipei noastre”, se mai arată în comunicatul semnat de preşedintele clubului, Ilie Lemnaru.
Unirea va debuta în Superligă pe 12 iulie, urmând să dispute meciul inaugural al sezonului, în deplasare cu Farul Constanţa (18:30). Ialomiţenii vor juca primul meci acasă pe 19 iulie, cu campioana FCSB (21:30), în etapa a doua.
Sursa: Agerpres
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDiana Șucu nu se aștepta la gestul făcut de jucătorii de la Rapid. Ce a spus de baza de la Ștefănești
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReacția surprinzătoare a lui Daniel Pancu, după ce s-a scris că Tavi Popescu ar fi consumat gaz ilariant
Marți, 15 septembrie, în spațiul public au apărut informații conform cărora, înainte de plecarea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOmonia – Celta Vigo 0-0, DGS 1. Florin Tănase, pe bancă! Ionuț Radu, titular / Ararat – Sparta Praga 0-2, DGS 2 / AC Milan – Benfica, 22:00, DGS 1
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăE gata: Axel Witsel s-a retras de la echipa națională, pentru a doua oară!
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login