
CFR Cluj şi FCSB încearcă o remondata în acest sezon regulat, în care la un moment dat se aflau foarte departe de locul 6, ultimul care duce în play-off. Acum, ardelenii sunt la un punct şi campioana la două lungimi de U Cluj.
Adi Mutu a dat verdictul cu patru etape rămase de disputat din sezonul regulat şi susţine că CFR şi FCSB îşi vor duce la bun sfârşit misiunea care cândva părea imposibilă. Briliantul susţine că cele două le vor depăşi pe Botoşani şi U Cluj.
Adrian Mutu le vede în play-off pe FCSB şi CFR Cluj
Astfel, în opinia fostului mare atacant în play-off vor ajunge Universitatea Craiova, Rapid, Dinamo, FC Argeş, FCSB şi CFR Cluj. „Păi eu cred că CFR și FCSB vor intra, dar și FC Argeș, ultima”, a spus Mutu, citat de fanatik.ro.
“Mă uitam pe tot clasamentul și mi se pare lupta în toate zonele, adică peste tot e o luptă incredibil de frumoasă și de strânsă, pentru că acum cu victoria de aseară a FCSB-ului cu Oțelul s-a apropiat acolo și văd echipe ca CFR și FCSB, care sunt pe 7 și pe 8 acolo, împreună cu Botoșani, FC Argeș și U Cluj, se luptă pentru un loc în play-off. Deci o luptă incredibilă, n-au voie niciunele să facă pași greșiți, se mai și întâlnesc între ele. Deci o luptă foarte frumoasă”, a mai spus Mutu.
Cu patru etape rămase de disputat din sezonul regular, Craiova e pe primul loc (50 de puncte), urmată de Rapid şi Dinamo (49), FC Argeş (43), Botoşani şi U Cluj (42). Pe locul 7 e CFR Cluj, cu 41 de puncte, în schimb ce FCSB e pe 8, cu 40 de puncte.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOusmane Dembele, OUT în minutul 19 din PSG – Barcelona! Imediat după s-a ”rupt” și un star al catalanilor
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăÎnainte de Inter – Șahtior, lui Cristi Chivu i s-a prezentat parcursul neverosimil! Reacția antrenorului
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCu Adrian Mutu favorit, FRF a anunțat când va fi anunțat noul selecționer
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe a făcut Ronald Araujo după golul marcat în Liverpool – Villarreal. Fanii au reacționat instant
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login