
Victor Piţurcă, unul dintre susţinătorii proiectului de la Steaua, a fost deranjat de declaraţiile oferite de Radu Miruţă, ministrul Apărării Naţionale.
Acesta a lăsat să se înţeleagă că bugetul echipei din Liga 2 este de 32 de milioane de euro, făcând o confuzie, aceasta fiind suma care acoperă toate secţiile clubului Armatei. Piţurcă l-a poreclit pe Miruţă “domnul Nimeni”.
Victor Piţurcă: “Radu Miruţă e domnul Nimeni”
“Nu mă mai aștept la prea multe, mai ales că acum e un ministru al Apărării care nu știe ce vorbește. L-am văzut cum spune că el o să ia deciziile în legătură cu Steaua. Nu știu ce ar putea decide, fiindcă deocamdată e domnul Nimeni în materie de sport, de fotbal, de Steaua, chiar dacă e ministru al Apărării.
Eu cred că el nici nu știe ce înseamnă brandul Steaua. Sau cel puțin așa lasă să se înțeleagă după cum vorbește. Că e bugetul prea mare, de 32 de milioane de euro. Păi oamenii asta înțeleg și le-a dat apă la moară celor ce vorbesc de rău Steaua.
O fi bugetul de 32 de milioane de euro, dar e pentru toate secțiile, pentru cheltuieli cu personalul, cu bazele. Iar sportivii ăștia aduc faimă României.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFrosinone – Torino 0-0, ACUM, pe digisport.ro. Bîrligea, rezervă! / Juventus-Napoli, 21:45, DGS 2. Programul etapei a 10-a din Italia
Etapa a 10-a din Serie A continuă duminică, 1 noiembrie, în direct pe canalele...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCanelo Alvarez a recâștigat centura WBC la categoria supermijlocie, după ce l-a învins pe Christian Mbilli
Canelo Alvarez (36 de ani) a recucerit titlul mondial la categoria supermijlocie după ce l-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”N-am fost fericit!” Laurențiu Reghecampf, primele semne de nemulțumire, înainte de U Cluj – FCSB. Ce a spus despre clujeni
Laurențiu Reghecampf (50 de ani), antrenorul celor de la FCSB, a susținut duminică, la...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a terminat! Hansi Flick l-a umilit și în iarnă e ”obligatoriu” OUT de la Barcelona
Alejandro Balde (23 de ani) va pleca în iarnă de la Barcelona, iar acest...
De admin

You must be logged in to post a comment Login