-
Cupa României: CFR – Rapid, marți, 20:00, DGS 1
-
Cupa României: ”U” Cluj – Oțelul, miercuri, 20:00, DGS 1
Înjurat de un suporter al lui Dinamo în drumul spre vestiare, Ștefan Baiaram i-a răspuns acestuia și l-a scuipat.
Gică Craioveanu și Ilie Dumitrescu, după incidentele de la finalul meciului Dinamo – Universitatea Craiova, între Ștefan Baiaram și suporterii gazdelor: ”Amendă” / ”Trebuie să îți vezi de drum”
După ce a văzut imaginile cu Ștefan Baiaram și gestul său de la finalul meciului cu Dinamo, Gică Craioveanu (57 de ani) a spus că ”perla” Universității Craiova ar trebui să primească o amendă pentru felul în care s-a comportat.
”Nu e foarte ok. Eu l-am apărat tot timpul pe Fane. El trebuie să înțeleagă că este imaginea unui club profesionist și lucrurile acestea nu se fac. Cred că ar trebui o amendă, o sancțiune din partea clubului. Publicul e suveran”, a spus Gică Craioveanu, la Fotbal Club.
”Fane nu trebuie să intre în provocări, pentru că va suferi mult mai mult. Pentru binele lui, nu trebuie să intre în așa ceva. Să evite. Continui să spun că nu trebuie să intre în așa ceva. E pentru binele lui și pentru binele publicului. Aceste persoane trebuie eliminate de pe stadion, ca în Spania”, a completat ulterior Gică Craioveanu.
”Nu trebuie să răspunzi. Când te duci spre vestiar, îți dai seama că sunt suporteri. Trebuie să mergi să îți vezi de drum. Noi când jucam pe Giulești plecam și nici nu clipeam. Intram în autocar și plecam. Mai ales în Giulești erau foarte răi”, a spus și Ilie Dumitrescu, după scenele de la finalul meciului Dinamo – Universitatea Craiova.
VIDEO cu declarațiile lui Gică Craioveanu și Ilie Dumitrescu despre Ștefan Baiaram, la Fotbal Club
Ce a spus Ștefan Baiaram, după incidentul cu suporterul dinamovist
”Și eu am fost jignit de tribuna a doua, am avut o discuție cu domnul arbitru și a oprit meciul și a făcut un anunț.
Aceștia sunt fanii dinamoviști și nu am ce să comentez. M-au jignit foarte urât. Sunt român, joc pentru echipa națională, nu înțeleg de unde atâta răutate.
Când m-am dus spre tunel, un suporter, nu știu ce căuta la margine, m-a scuipat, m-a înjurat și după am reacționat. El nu avea ce să caute în acea zonă. Se vede pe imagini că am fost scuipat și înjurat. Da, nu trebuia să am acel gest, dar nu regret nimic”, a declarat Ștefan Baiaram, după 1-1 cu Dinamo.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Clasamentul din SuperLiga
VIDEO Rezumat Dinamo – Universitatea Craiova 1-1
Etichete: suporteri dinamo , ilie dumitrescu , gica craioveanu , stefan baiaram , video dinamo – universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăS-a încheiat ”telenovela Marius Șumudică, antrenor la FCSB”!
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSoția titularului de la Craiova, de neoprit chiar și la nuntă!
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBayern a intrat în cursa pentru Rafael Leao! Bavarezii au aflat suma și sunt gata să plătească
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOctavian Popescu a numit sportivul preferat! Pe cine au ales Darius Olaru, Ștefan Târnovanu și Risto Radunovic
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login