-
SuperLiga: CFR Cluj – U Cluj, sâmbătă, 20:00, DGS 1
-
La Liga: Barcelona – Mallorca, sâmbătă, 17:15, DGS 1
Gazdele au deschis scorul prin Bjarnason (8), însă au urmat 20 de minute de vis pentru Magdeburg, care a înscris de 5 ori: Munz (13 – autogol), Zukowski (15, 29, 33) și Ghrieb (23).
Furth – Magdeburg 4-5. Toate golurile au fost marcate până în minutul 47: ”O nebunie curată”
Până la pauză, Furth a redus din diferență, în urma reușitelor lui Arifi (43) și Elvedi (45+4). În startul reprizei secunde, gazdele au mai punctat o dată, prin Ltaief (47), și s-au apropiat la un singur gol de adversari.
După această ”ploaie de goluri”, mulți se așteptau ca cele două formații să continue să marcheze, însă acest lucru nu s-a întâmplat și tabela a rămas ”încremenită” la 4-5, rezultatul stabilit încă din minutul 47.
”Nu am mai văzut așa ceva”, ”După 9 goluri până în minutul 47, să nu mai dai niciunul până la sfârșit?”, ”Ceva nu miroase a bine la acest meci” și ”O nebunie curată” au fost doar câteva dintre reacțiile internauților.
- De remarcat că în tur Furth a fost cea care s-a impus pe terenul celor de la Magdeburg cu același scor, 5-4.
În urma acestui succes, Magdeburg a urcat pe locul 13, cu 23 de puncte, în timp ce Furth a rămas pe ultima poziție (a 18-a), cu 19 puncte. Lupta pentru evitarea retrogradării în eșalonul secund din Germania este una acerbă. Diferența dintre locul 8, ocupat de Bochum, și Furth este de doar 8 puncte.
Clasamentul din liga a doua germană
Etichete: germania , meci nebun , liga a doua germania , furth magdeburg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Toate vedetele prezente la Balonul de Aur 2026
Alte Sporturi
Jérôme France a câștigat Trofeul Poiana Brașov 2026!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăCum arată Dan Petrescu după ce a avut probleme medicale foarte grave: ”Doctorul a decis să iau pauză”
Fostul tehnician al celor de la CFR Cluj a fost prezent în tribune la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăCornel Dinu îi sugerează lui Nuno Campos o schimbare în primul 11 la Dinamo: ”Mi se pare mult mai incisiv”
Dinamo și-a păstrat poziția de lider, dar prestația din ultima partidă a scos la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăDecebal Rădulescu șterge pe jos cu vedeta Rapidului: ”Trebuie să se ducă, ce să caute?!”
Favorită în derby-ul în fața rivalei FCSB, Rapid a suferit o corecție dură pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăJérôme France a câștigat Trofeul Poiana Brașov 2026!
Tradiționalul traseu dintre Livada Poștei și Poiana Brașov a găzduit, în perioada 23–25 octombrie,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login