-
SuperLiga: FCSB – FC Botoșani, joi, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Oțelul, joi, 18:00, DGS 1
- Radaslavescu, minutul 25, Larie, minutul 71 – din penalty, au marcat pentru ”Marinari”, în timp ce Boateng 45, 75 și Pop, minutul 89, au punctat pentru alb-roșii.
Ionuț Vînă, declarația serii după Farul – Dinamo 2-3: ”La al doilea gol, a fost un carambol, nu am înțeles nimic din acea fază”
După ce s-a terminat întâlnirea de la Ovidiu, Ionuț Vînă (30 de ani) a spus că el și colegii săi au plătit tribut greșelilor care au făcut diferența și a mai punctat pragmatismul de care au dat dovadă alb-roșii.
”Puteam fi și mai eficienți, dacă mai fructificam și alte ocazii.
Dinamo a fost mai pragmatică, al doilea gol a fost un carambol, nu am înțeles nimic din acea fază, iar la al treilea gol, am pierdut noi mingea, a fost un contraatac și asta a fost.
E fotbal, până la urmă, trebuie să ținem capul sus și aici este un avantaj, pentru că mai este un meci peste trei zile în care avem ocazia de a ne lua revanșa”, a spus Vînă, la flash-interviu.
VIDEO cu toate reacțiile după Farul – Dinamo 2-3
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Chestionat dacă se mai gândește la play-off, după acest eșec, Vînă a replicat surprinzător: ”Nu mă gândesc la play-off, ne gândim la puncte.
Dacă va fi bine, dacă vom acumula punctele necesare, va fi bine.
Dacă nu, ne vom lupta pentru pozițiile fruntașe din play-out”, a mai spus Vînă.
Zicu, mesaj ferm după ce Farul a pierdut cu Dinamo: ”Sper să audă și jucătorii, trebuie să câștigăm cinci din cinci și prindem play-off-ul”
Dincolo de acest eșec, Zicu a spus că Farul nu renunță la lupta pentru Top 6.
”La cât de frustrant a fost acest meci și sper să audă și jucătorii, trebuie să ne trezim, să jucăm și să câștigăm cinci din cinci și prindem play-off-ul.
Dacă nu, asta e, cum am mai spus, ne vom, bate pentru locurile 7-8”, a mai spus Zicu.
VIDEO cu rezumatul partidei Farul – Dinamo 2-3
Etichete: ionut vina , video farul-dinamo 2-3
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmă„DA” pentru transferul la FCSB! Gigi Becali l-a convins cu cel mai mare salariu din România
Media: Fotbal European, sâmbătă, 19:00, DGS 1 WTA Berlin: Linda Noskova – Alexandra Eala,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăSUA – Australia 2-0. Americanii s-au impus fără emoții și s-au calificat 16-imile de la Cupa Mondială
Media: Fotbal European, sâmbătă, 19:00, DGS 1 WTA Berlin: Linda Noskova – Alexandra Eala,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăCe scenariu: SUA – Iran, în șaisprezecimi la Cupa Mondială 2026!
Media: Fotbal European, sâmbătă, 19:00, DGS 1 WTA Berlin: Linda Noskova – Alexandra Eala,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăNu s-a mai întâmplat de la prima ediție a Cupei Mondiale! SUA a ”spart gheața”, după 96 de ani
Media: Fotbal European, sâmbătă, 19:00, DGS 1 WTA Berlin: Linda Noskova – Alexandra Eala,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login