-
SuperLiga: Rapid – U Cluj, sâmbătă, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: FC Argeș – UTA Arad, sâmbătă, 17:00, DGS 1
Roș-albaștrii negociază transferul mijlocașului de la Oțelul Galați, pentru care ar trebui să plătească 600.000 de euro.
La începutul lunii Mihai Stoica nu l-a vrut pe Joao Paulo la FCSB
Internaționalul din Capul Verde a mai fost pe lista campioanei în această iarnă, chiar în perioada în care roș-albaștrii se aflau în cantonamentul din Antalya.
Atunci, Gigi Becali a vrut să-i cumpere ”la pachet” pe Lameira și Joao Paulo de la Oțelul, dar Mihai Stoica s-a opus. Totul s-a petrecut înainte ca Adrian Șut să fie vândut la Al-Ain iar Ofri Arad să ajungă la FCSB.
”Ei sunt puși să găsească un mijlocaș. Ei caută peste tot. Îl sun pe MM: `Ce faci?`. `Mă uit la meciuri`. Non-stop se uită la meciuri. Ei vor altceva, nu Lameira. I-am întrebat dacă-i vor pe Lameira și pe celălalt de la Galați (n.r.- Joao Paulo). A zis (n.r.- MM Stoica): ‘Băi, Gigi, avem Șut, Lixandru’. Vor ceva bun. Nici eu nu-l știu pe Lameira, vrem să dăm bani.
Vreau un mijlocaș piston, iute, gen Boruceanu, care să dribleze, să paseze. În România, nu prea mai sunt, nu este unul așa. Era Șut. Le-am spus: ‘Vedeți cum se prezintă Șut în Antalya și dacă e ăla de acum un an, nu mai am nevoie de mijlocaș’. Dar dacă va fi cel de acum trei luni, am nevoie de un mijlocaș”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport Special, pe 5 ianuarie.
- 700.000 de euro este cota lui Joao Paulo, potrivit transfermarkt
- 22 de meciuri, un gol și 3 pase decisive are Paulo în toate competițiile în acest sezon
VIDEO Rezumatul meciului FCSB – Fenerbahce 1-1
Etichete: mihai stoica , gigi becali , joao paulo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSuperLiga a reacționat, după ce Voluntari a promovat în primul eșalon
Fotbal: Croația – Belgia, marți, 19:00, DGS 2 Media: Digi Sport Special, marți, 21:50,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRadu Naum: ”Ce bună e asta!”. Ionuț Badea l-a ”blocat” pe Gabi Balint, în direct la TV
Fotbal: Croația – Belgia, marți, 19:00, DGS 2 Media: Digi Sport Special, marți, 21:50,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGică Craioveanu i-a spus lui Mihai Rotaru ce trebuie să transfere la Universitatea Craiova
Fotbal: Croația – Belgia, marți, 19:00, DGS 2 Media: Digi Sport Special, marți, 21:50,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăAvertismenul lansat de Gică Hagi înaintea partidei cu Georgia: ”Nu suntem doar noi în situaţia asta”
”Regele” a devenit în aprilie selecționerul primei reprezentative, iar la o lună și jumătate...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login