
Cele 16 echipe calificate în play-off și-au aflat adversarele, dar și partea de tablou pe care vor evolua. Însă, pentru mulți suporteri, coincidența este prea mare pentru a fi ignorată: Real Madrid va juca împotriva Benficăi lui Jose Mourinho, la doar câteva zile după duelul dramatic dintre cele două echipe.
În ultima etapă, Benfica a învins-o pe Real Madrid într-un meci incredibil, decis în ultimele secunde, când portarul Anatoliy Trubin a marcat golul calificării, trimițându-și echipa în play-off la golaveraj, în minutul 90+8, în momentul în care gruparea spaniolă avea doi jucători eliminați.
Fanii acuză de blat UEFA: ”E atât de aranjată tragerea”
Imediat după anunțul tragerii la sorți, rețelele sociale au explodat.
”Tragerea asta Benfica – Real Madrid este atât de aranjată, dar recunosc că îmi place spectacolul”, a scris un fan, în timp ce altul a comentat: ”Este o tragere trucată. Punct”.
Un alt urmăritor al competiției a notat că ”N-am mai văzut o tragere mai evident aranjată ca asta”, în timp ce un alt mesaj viral a fost ”Asta TREBUIE să fie trucată, lol”.
Cum arată tabloul complet al competiției
Play-off-ul Ligii Campionilor a fost tras la sorți, vineri, iar echipa pregătită de Cristian Chivu (45 de ani), va întâlni pe campioana Norvegiei Bodo/Glimt, în timp ce Real Madrid va reîntâlni pe Benfica Lisabona, care în ultima etapă a fazei grupei a învins-o cu 4-2, printr-un gol marcat de portarul Anatoliy Trubin.
La fel ca și în sezonul trecut, când s-a impus în Liga Campionilor, Paris Saint-Germain, va întâlni o altă grupare franceză, AS Monaco. Sezonul trecut PSG, trecea în play-off-ul competiției de Brest, iar acum va înfrunta pe AS Monaco.
Tabloul compet este următorul:
AS Monaco – Paris Saint-Germain
Galatasaray Istanbul – Juventus Torino
Benfica Lisabona – Real Madrid
Borussia Dortmund – Atalanta
Qarabag – Newcastle United
Club Brugge – Atletico de Madrid
Bodo/Glimt – Internazionale Milano
Olympiacos Pireu – Bayer Leverkusen.
Partidele se vor desfășura la 17-19 februarie, turul, respectiv 24-26 februarie, returul.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăFabrizio Romano a clarificat situația lui Leo Messi
Jurnalistul Fabrizio Romano a dezvăluit planurile de viitor ale lui Leo Messi (39 de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăPatronul lui AC Milan a făcut anunțul în privința lui Ruben Amorim
Gerry Cardinale (59 de ani), patronul lui AC Milan, a spus că Ruben Amorim...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăNici măcar Boutoutaou n-a scăpat! Reacția lui Gigi Becali, după ce l-a văzut 30 de minute cu Bistrița
Gigi Becali (68 de ani) a avut o reacție foarte dură după meciul Gloria...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăNici măcar Boutoutaou n-a scăpat! Reacția lui Gigi Becali, după ce l-a văzut 30 de minute cu Bistrița
Gigi Becali (68 de ani) a avut o reacție foarte dură după meciul Gloria...
De admin


You must be logged in to post a comment Login