
Miliardarul român Ion Ţiriac (86 de ani) a reacţionat după scandalul dintre Sorana Cîrstea şi Naomi Osaka. Ţiriac a spus că, dacă era în locul Soranei Cîrstea, ar fi ieşit de pe teren fiindcă regulamentul nu a fost respectat.
Ion Ţiriac a fost întrebat şi despre decizia Soranei Cîrstea de a se retrage la finalul sezonului. El e de părere că aceasta ar mai putea continua. Sorana Cîrstea are o relaţie cu fiul lui Ion Ţiriac, Ion-Alexandru Ţiriac.
Ion Ţiriac a spus ce ar fi făcut dacă era în locul Soranei Cîrstea
“(n.r: Cum vi s-a părut parcursul Soranei la Australian Open? Ţinând cont că e ultimul Australian Open din carieră. Şi finalul acela cu Osaka) Pentru mine e altă întrebare mare. Până unde merge această inconstanţă mare care există în sportul care se numeşte tenis?
Eu mi-aduc aminte, şi vă spun poveşti de acum 50 de ani sau cât era, când sportul alb s-a terminat şi a fost un şoc pentru noi toţi. Întrebaţi-l pe domnul «Tănase», că jucam dublu cu dumnealui, sau Năstase, cum îl cheamă. În săptămâna după ce au dat drumul la culori şi nu ştiu ce, ne-am prezentat în Statele Unite, nu-mi aduc aminte unde, în pijamale. Şi au spus «Asta e interzis». «Nu scrie niciunde».
Acum te întreb şi o iau pe altă parte: cum e posibil ca prietenul meu de la Nike, patronul, pe care îl cunosc, să facă o ţinută ca asta? Unde suntem, la circul Struţki?

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGetafe – Barcelona 0-0, ACUM, DGS 1. Cu o victorie, catalanii se distanțează la 11 puncte de Real Madrid
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Oțelul,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTurcii s-au convins de Mirel Rădoi, după debutul de coșmar la Gaziantep
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Oțelul,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMainz 05 – Bayern Munchen 3-0, Digi Sport 2. Gool! Bayern, nicio șansă în prima repriză
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Oțelul,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAl Ahli- Machida (LIVE VIDEO, 19:15, AntenaPLAY). Azi se decide câștigătoarea Ligii Campionilor Asiei
Al Ahli și Machida Zelvia urmează să se întâlnească astăzi în cel mai important...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login