Dinamo București s-a impus cu scorul de 1-0 în fața celor de la U Cluj, iar astfel a reușit să debuteze cu o victorie în noul an.
Câinii se luptă cu șanse reale la play-off, iar cu opt etape înaintea finalului sezonului regulat sunt pe locul secund, cu 41 de puncte, la o lungime în spatele liderului Rapid.
Vasile Miriuță o vede pe Dinamo una dintre favoritele la titlu
Într-un dialog cu reporterii iAMsport.ro, Vasile Miriuță a vorbit despre ultimele evenimente din cadrul clubului Dinamo București, inclusiv despre ”telenovela” declanșată de oferta venită din partea celor de la Harkov pentru căpitanul Cătălin Cîrjan.

”A arătat bine Dinamo, chiar am văzut meciul, dar ei au arătat bine și până acum. Sunt sigur că se vor bate acolo la primele trei locuri.
Eu zic că Dinamo are șanse la titlu, la ora actuală, ei și Craiova arată cel mai bine, ca joc, ca forță.
De la Dinamo, fiind mijlocaș ofensiv, îmi place Cătălin Cîrjan. Pentru mine este o surpriză plăcută; după perioada la Rapid, s-a văzut că e în creștere mare.
Boateng îmi place mult. Nici eu nu plecam în Ucraina acum, în aceste condiții, Doamne ferește. Siguranța e pe primul loc. Banii sunt importanți, dar siguranța contează. Cred că a procedat bine puștiul”, a spus Vasile Miriuță pentru iAMsport.ro.

Dinamo a debutat cu brio în noul an
În prima etapă din 2026, Dinamo București a dat piept cu U Cluj, iar duelul de pe Arena Națională s-a jucat la -7 grade. Formația condusă de Zeljko Kopic a înscris spre finalul primei reprize prin Karamoko, iar astfel și-a asigurat cele trei puncte.
Câinii se pregătesc acum de duelul cu FC Hermannstadt care se va disputa la Sibiu.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăVali Crețu n-a mai ținut cont de nimic și a spus totul la FCSB: ”Umilință / Mi-a spus că îmi dă 10.000 de euro să fiu rezervă”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăA dat ”nu declarația serii, ci a ultimilor 5 ani”, după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăDenis Drăguș a făcut anunțul, după ce a ieșit în lacrimi de pe teren la Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăGigi Becali, gata să ia o decizie radicală după ce FCSB a fost umilită de Craiova: ”Lasă-te și vezi-ți de treaba ta!”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin


You must be logged in to post a comment Login