
Gabriel Martinelli a fost criticat de Gary Neville, după cele petrecute pe teren pe finalul derby-ului Arsenal – Liverpool, încheiat cu scorul de 0-0. Brazilianul “tunarilor” a avut o reacţie extrem de deplasată în momentul în care un adversar s-a accidentat.
Concret, în prelungirile meciului de pe Emirates, Conor Bradley s-a accidentat şi a părăsit terenul în lacrimi, pe targă. În momentul în care primea îngrijiri medicale pe teren, Gabriel Martinelli a făcut un gest care a fost aspru criticat de foştii internaţionali englezi.
Reacţie dură după scenele incredibile din Arsenal – Liverpool
Martinelli l-a împins în afara terenului pe Bradley, pentru ca acesta să poată primi îngrijiri medicale, fără ca meciul să fie oprit. Brazilianul avea impresia că fundaşul lui Liverpool trage de timp, însă acesta a suferit, de altfel, o accidentare gravă, nefiind capabil să părăsească terenul pe propriile picioare.
Gestul lui Martinelli nu a fost trecut cu vederea de coechipierii lui Bradley şi imediat s-a născut un scandal pe teren. Spiritele s-au calmat, în cele din urmă, brazilianul primind cartonaş galben, la fel şi Ibrahima Konate, de la Liverpool.
În studiourile TV, după meciul de pe Emirates, Gary Neville l-a taxat pe Martinelli pentru gestul incredibil avut faţă de Bradley. Fostul internaţional englez a transmis că starul lui Arsenal ar fi meritat să fie “atacat” de ceilalţi adversari pe teren.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăNovak Djokovic a făcut anunțul. Premieră după 11 ani
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăTransferat ca vedetă, cea mai scumpă achiziție din istoria clubului nu a trimis niciun șut pe poartă în 3 meciuri
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăPreședintele clubului a murit, cu două săptămâni înainte de a împlini 58 de ani
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmă”L-aș vedea pe Mutu antrenor la FCSB” / ”M-ai nenorocit!” Dialog spumos în direct la Digi Sport
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login