După 24 de ani, România este din nou în fazele eliminatorii ale unui turneu final, o performanță care i-a scos pe fanii naționalei în stradă.
Titular pentru a doua oară la turneul din Germania, Florinel Coman a fost primul jucător schimbat de Edi Iordănescu, însă nu a pus mare preț pe acest aspect și s-a bucurat de faptul că suporterii au avut ce să sărbătorească.
Florinel Coman: ”Nu știu unde vom opri”
România a ajuns în primele 16 echipe ale Europei, însă golgheterul Superligii anunță că parcursul ”tricolorilor” nu se va opri aici.
”Un meci greu, ca toate celelalte, important a fost că am avut acești suporteri în spate care ne-au împins și care ne-au arătat calea spre victorie. Pentru asta am jucat la acest European (n.r. să scoatem lumea în stradă) și în calificări, ne gândeam la așa ceva, am vrut să facem o Românie mai bucuroasă, pentru că oamenii aceștia merită.
În seara asta nu am jucat doar noi, în inimile noastre au fost milioane de oameni și fără ei nu cred că puteam să câștigăm grupa.
(n.r. cum se auzeau suporterii?) Incredibil! Și pe Allianz Arena, și aici. (n.r. a fost cel mai greu meci?) Da, se poate spune și asta. Era clar că nu vor fi spații, se va juca un fotbal pe care noi nu-l suportăm…Important e că oamenii se bucură și asta e și bucuria noastră. (n.r. ați vrut să o dați la pace) Nu, unde să o dăm la pace?
Se vorbește frumos de România, asta am vrut, să scoatem și noi capul… Nu știu unde ne vom opri, dar nu cred că o vom face acum. Nu contează cu cine joci, nu există echipe favorite sau echipe slabe”, a spus Florinel Coman după România – Slovacia 1-1.
România va da piept cu Olanda sau Slovenia
În urma rezultatului de la Frankfurt, România a terminat pe prima poziție, astfel că în optimile finală va întâlni Slovenia sau Olanda.
Ultima oară când prima reprezentativă a ajuns în sferturi la EURO a fost în 2000, atunci când ceda în fața Italiei, scor 0-2. Turneul avea să fie câștigat de Franța, după o finală cu Squadra Azzurra, scor 2-1.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFotbalistul Oțelului, în extaz după ce gălățenii au încheiat seria neagră de rezultate: ”A fost greu…” / ”Am fost mai buni și meritam victoria!”
După o serie de nouă meciuri la rând fără victorie, a 10-a partidă a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGică Hagi, dezlănțuit: ”Cea mai proastă repriză care a fost vreodată! E totul de la atitudinea jucătorilor”
Aflate la egalitate de puncte înaintea partidei, 20, la 5 lungimi în urma ocupantelor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDorinel Munteanu, eliberat după victoria din minutul 90+5 în fața “Regelui” Hagi: ”Sper ca acest rezultat să readucă lumea la stadion” / ”Putem vorbi despre astfel de obiective în iarnă”
Oțelul a depășit criza începută după victoria din 30 august în fața celor de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Rațiu, dorit de încă o echipă uriașă din Europa! Ce formație pune pe masă 10 milioane de euro pentru transferul românului
Andrei Rațiu a continuat forma bună arătată la Campionatul European din vară și a...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login