-
SuperLiga: ”U” Cluj – Farul, duminică, 16:30, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În duelul desfășurat pe ”Francisc Neuman”, golurile partidei au fost marcate de Roman (’33) și Costache (’68).
Alin Roman, după UTA – Dinamo: ”Ne-a ieșit cam tot. Mai puteam să majorăm scorul și mai puteam avea reușite”
Alin Roman a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, în disputa de la Arad, cu un gol marcat și un assist.
După fluierul final, Roman nu s-a ferit de cuvinte și a recunoscut că scorul putea fi mult mai sever pentru ”Câini”.
”A fost un meci reușit, de la început până la sfârșit. Am pregătit foarte bine meciul și am pus în practică în seara asta (n.r. sâmbătă, 20 decembrie).
Am jucat cu una dintre cele mai bune echipe, care se va bate la campionat. Ne-a ieșit cam tot. Puteam să majorăm scorul și mai puteam avea reușite. Nu am fost destul de concentrați, mai ales eu, când am încercat să dau scăriță. Trebuia să dau pe lângă portar.
Eu așteptam ca pâinea caldă vacanța asta. Am reușit să îmi ajut colegii să strângem punctele astea și să facem fanii bucuroși. A fost unul dintre cei mai grei ani din fotbal și mă bucur că luăm o pauză de aproximativ două săptămâni.
Se datorează și colegilor mei și antrenorilor, care știu să mă pună în valoare. Mă ajută foarte mult colegii.
L-am simțit pe Costache și știam că o să vină acolo. Mă înțeleg foarte bine cu el și în afara terenului și cred că puteam să înscriem mult mai multe goluri împreună”, a declarat Alin Roman, la flash-interviu.
Clasamentul din SuperLigă, după UTA – Dinamo 2-0
VIDEO cu rezumatul meciului UTA – Dinamo 2-0
Etichete: dinamo , uta , superliga , arad , video uta dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGreu de crezut! S-au calificat în faza principală din Conference League, fără să câștige vreun meci
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPariul pus de antrenorul armeniilor înainte de Ararat-Armenia – Universitatea Craiova
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDecizie finală: Atletico a dat „undă verde” pentru transferul lui Julian Alvarez!
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAdrian Mutu i-a propus 3 jucători lui Gică Hagi la naționala României: ”Ar putea să îi cheme”
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login