-
SuperLiga: Oțelul Galați – FC Argeș, sâmbătă, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: UTA Arad – Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1
Singurul gol al partidei a fost marcat de Alexandru Păun în minutul 5.
Aceasta a fost prima înfrângere suferită de formația moldavă pe teren propriu în acest sezon.
Alexandru Țigănașu: ”Din păcate, plecăm în vacanță cu un gust amar”
După meci, Alexandru Țigănașu (35 de ani), fundașul stânga al moldovenilor, a subliniat că a fost dezamăgit de faptul că echipa sa nu a putut scoate un rezultat pozitiv în ultimul meci al anului 2025.
Țigănașu a spus că ar fi putut fi vorba și de o oarecare lipsă de concentrare la acest meci cu CFR pentru unii jucători, în contextul în care acum urmează vacanța competițională.
”Din păcate, plecăm în vacanță cu un gust amar. Dar, per total, sunt mulțumit de ce am realizat. Ne-a lipsit poate inspirația în fața porții. Am luat unele decizii greșite. Ne pare rău că nu am putut să obținem mai mult din acest meci.
Nu știu dacă toți la ultimul meci se gândesc la plecări, la avioane, dar suntem profesioniști și trebuie să ne facem treaba până în ultima etapă.
Când lucrurile merg cum trebuie și rezultatele vin, ții cât mai mult să fii sus. Urmează o perioadă grea”, a spus Țigănașu, după meci.
În urma acestui rezultat, FC Botoșani ocupă locul al 3-lea, cu 38 de puncte, în timp ce CFR se află pe poziția a 11-a, cu 26 de puncte.
Clasament SuperLigă
VIDEO Rezumat FC Botoșani – CFR Cluj, scor 0-1
Etichete: cfr cluj , alexandru tiganasu , superliga , fc botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăS-a aflat adevărul, după ce Cristi Chivu a fost ”desființat” în Italia pentru deciziile luate în AC Milan – Inter
Inter a pierdut fără drept de apel, scor 1-3, derby-ul cu AC Milan. Cristi...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăVerdict dur în direct, după ce Interul lui Cristi Chivu a pierdut derby-ul cu AC Milan: ”Nu a făcut nimic!”
Interul lui Cristi Chivu (46 de ani) a cedat pe ”San Siro” în fața...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăCum a numit-o Ruben Amorim pe Inter, după ce AC Milan a învins-o cu 3-1
Ruben Amorim (41 de ani) a reacționat, după ce AC Milan a învins-o pe...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăCristi Chivu a recunoscut, după ce Inter a pierdut derby-ul cu AC Milan
Inter a suferit prima înfrângere din acest sezon de Serie A, 1-3 în derby-ul...
De admin

You must be logged in to post a comment Login