-
Bundesliga: Dortmund – Monchengladbach, vineri, 21:30, DGS 2
-
SuperLiga: Botoșani – CFR Cluj, vineri, 20:00, DGS 1
Ștefan Baiaram (min 29) și Alexandru Cicâldău (min 59) au marcat pentru Universitatea Craiova, în timp ce Domagoj Vida (min 66), Dereck Kutesa (min 90+8) și Luka Jovic (min 90+15, penalty) au punctat pentru AEK Atena.
Răzvan Marin, după AEK Atena – Universitatea Craiova 3-2: ”Am fost echipa mai bună”
După 3-2 cu Universitatea Craiova, Răzvan Marin (29 de ani), care a jucat 91 de minute pentru AEK, a tras concluziile. Acesta a spus că echipa lui a meritat victoria, chiar dacă oltenii au arătat un nivel foarte bun de joc. Internaționalul român le-a urat succes în SuperLiga elevilor lui Filipe Coelho (45 de ani).
”A fost un meci greu, am început foarte bine primele 15-20 de minute. După aia, Craiova a reușit să pună control pe joc. Ne-au făcut probleme, au avut ocazii, dar per total cred că am fost echipa mai bună.
Probabil și-au ridicat și ei nivelul. Știam că putem începe foarte bine meciul, în special acasă, când avem fanii, doar că Craiova nu s-a speriat de acest lucru. A ținut de minge și ne-a surprins puțin prin poziționarea în teren. În a doua repriză cred că am controlat jocul și cred că meritam victoria.
Noi aveam pe cineva cu telefonul pe bancă și ne uitam la clasament. Ăsta e fotbalul. Îmi pare rău pentru ei, dar poate noi am știut să speculăm mai bine momentele de final și să întoarcem rezultatul.
Sincer, nu-mi aduc aminte dacă am trecut vreodată prin așa ceva (n.r – o situație ca a Craiovei). E greu, ce le pot transmite? Doar să aibă multă baftă pe parcursul sezonului, să se bată la campionat pentru că au o echipă foarte bună și pot ajunge sus”, a spus Răzvan Marin, la flash-interviu.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
VIDEO Rezumat AEK Atena – Universitatea Craiova 3-2
Clasamentul din Conference League
Etichete: razvan marin , video aek atena universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăStarul transferat pe 103.000.000€ s-a retras de la națională
Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:00, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIvana Knoll i-a „înțepat” pe Cristiano Ronaldo&Co: „Cel puțin noi am jucat și am marcat corect”
Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:00, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAdio, Germania! Julian Nagelsmann și-a dat demisia, la patru zile după umilința de la Cupa Mondială 2026
Media: Liga Digi Sport, vineri, 17:00, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăGigi Becali, prima reacție după ce s-a scris că Denis Drăguș ar fi semnat cu FCSB!
După un sezon 2023/2024 de excepție la Gaziantep, petrecut în bună parte sub comanda...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login