-
Conference League: AEK Atena – Univ. Craiova, joi, 22:00, DGS 1
-
Conference League: Legia Varșovia – Lincoln, joi, 22:00, DGS 2
După meciul FCSB, Feyenoord a pierdut și derby-ul cu Ajax, dar și duelul contra celor de la Heerenveen.
Van Persie, chemat de galerie după ultimul meci
Atmosfera este una extrem de tensionată la Feyenoord, iar fanii au ajuns la capătul răbdării. După eșecul cu Heerenveen din Cupa Olandei, galeria l-a chemat pe Robin van Persie să explice situația grea în care se află clubul.
În imagini s-a putut observa că o parte dintre suporteri gesticulau nervoși și îi cereau explicații lui Van Persie, iar acesta a încercat să vină cu argumente despre situația actuală. În cele din urmă, antrenorul și jucătorii au plecat din fața peluzei, vizibil afectați.
Galerie Foto
Robin van Persie a răbufnit, după Ajax – Feyenoord 2-0
După derby-ul cu Ajax, Van Persie i-a acuzat pe „Lăncieri” de un joc ultradefensiv, deși statistica îl contrazice. Ajax a avut 15 șuturi (șapte pe poartă), în timp ce Feyenoord a avut 18 șuturi (unul pe poartă).
„Nu pot să cer mai mult de la jucătorii mei. Am fost singura echipă care a vrut să joace fotbal. Am fost cei care au dominat meciul.
Dacă vedeți cum au jucat jucătorii mei, cât de repede au recuperat mingea, n-am cum să dau vina pe ei. Dacă vă uitați la cum au jucat ambele echipe, nu puteți să numiți acest meci unul de nivel de top.
Ajax a jucat foarte jos și a căutat să lovească pe contraatac, ceea ce e ok, dar noi am dominat meciul și am oferit multe”, a spus Van Persie, potrivit presei din Olanda.
- Feyenoord a rămas la nouă puncte în spatele celor de la PSV și este pe locul doi în Olanda.
VIDEO Rezumat FCSB – Feyenoord 4-3
Etichete: olanda , van persie , feyenoord , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
E oficial: Leo Messi spune ”adio” pe 6 octombrie!
Alte Sporturi
Georgina Rodriguez a renunțat la „CR7”
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 19 secunde în urmăI-au dat salariu 2.000.000 € pe an, dar s-au convins după patru meciuri: OUT! Numele înlocuitorului, anunțat
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 28 de secunde în urmăE oficial: Leo Messi spune ”adio” pe 6 octombrie!
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de secunde în urmăGeorgina Rodriguez a renunțat la „CR7”
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăGigi Becali a reacționat, după ce a aflat că finala Europa League 2028 se va disputa pe Arena Națională
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login