
Brian Priske, antrenorul Spartei Praga, a susținut miercuri conferința de presă premergătoare duelului cu Universitatea Craiova din etapa cu numărul 5 din Conference League. Tehnicianul danez a remarcat valoarea trupei lui Filipe Coelho, însă a transmis un mesaj clar: echipa sa trebuie să obțină victoria pe Ion Oblemenco.
Universitatea Craiova o întâlnește joi seara pe Sparta Praga într-un meci cu o miză imensă pentru olteni, care dacă obțin cel puțin un punct își asigură calificarea în fazele eliminatorii ale competiției. Cu o zi înainte, cei doi antrenori au vorbit în fața jurnaliștilor, iar ambii au mers pe aceeași idee.
Analiza antrenorului de la Sparta Praga înainte de meciul cu Univ. Craiova
Dacă Filipe Coelho a punctat că echipa sa e pregătită să o înfrunte pe Sparta Praga, deși cunoaște valoarea adversarului. În același stil a vorbit și Brian Priske, omologul portughezului, care a recunoscut că a analizat victoria oltenilor cu Mainz din etapa trecută, scor 1-0.
În plus, antrenorul danez a remarcat calitatea alb-albaștrilor în momentul în care joacă pe Ion Oblemenco, acolo unde este așteptat și Alex Mitriță joi seară. Priske s-a ferit ulterior să dea un verdict privind cine este favorită, dar a spus că el și jucătorii săi au venit să câștige.
“Craiova n-a pierdut acasă de mulți ani în Europa. Nu contează unde jucăm, trebuie să câștigăm. Craiova are o echipă tare în România și se pare că și în Europa. Ne-am uitat la meciul cu Mainz, au câștigat împotriva unei echipe din Bundesliga aici.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIlie Dumitrescu a dat verdictul și a pronunțat trei nume, după PSG – Barcelona 4-2: ”Meciul s-a decis aici”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSpaniolii au aruncat prosopul! Ce-au spus după ce PSG a câștigat meciul cu Barcelona
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăManchester City – AEK Atena 5-1. „Cetățenii” au făcut spectacol pe Etihad. Răzvan Marin a fost titular la oaspeți
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHansi Flick a recunoscut totul și a avut un remarcat, după PSG – Barcelona 4-2: ”Joacă fantastic. E incredibil”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login