-
SuperLiga: UTA Arad – Petrolul, luni, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – Rapid, luni, 20:30, DGS 1
După aproape o lună în care a condus echipa ”din umbră”, situația s-a rezolvat chiar la începutul acestei săptămâni, imediat după remiza ”Feroviarilor” din Bănie, 1-1 cu Universitatea Craiova.
Mesajul celor de la CFR Cluj, după ce Daniel Pancu a obținut Licența Pro: ”Felicitări, Mister!”
Până acum, Pancu nu putea fi trecut oficial în documente ca ”principal”, pentru că nu deținea Licența Pro. În acte, antrenor figura secundul său, George Ciorceri, iar ”Pancone” nu ar mai fi avut dreptul să dea indicații de pe bancă odată cu expirarea derogării FRF.
Luni, 8 decembrie, situația s-a schimbat complet: Daniel Pancu a obținut Licența PRO, iar ardelenii de la CFR Cluj au reacționat imediat printr-un mesaj pe rețelele sociale.
”Felicitări, Mister! Daniel Pancu a absolvit cu succes Cursul Federației Române de Fotbal pentru diploma UEFA PRO!
Îi urăm mult succes pe bancă și cât mai multe reușite”, au transmis cei de la CFR Cluj, pe pagina oficială de Instagram.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Daniel Pancu a vorbit de play-out și retrogradare, după 1-1 cu Universitatea Craiova
La scurt timp de la finalul meciului cu Universitatea Craiova, Daniel Pancu a avut o intervenție în emisiunea ”Digi Sport Special” și a refuzat să vorbească despre play-off. Mai mult, antrenorul ardelenilor a dat de înțeles că echipa se pregătește deja de play-out.
CFR Cluj se află pe locul 11, cu 20 de puncte, la distanță de 7 puncte față de Oțelul, ocupanta ultimului loc de play-off.
”Mai sunt două jocuri până la vacanță. Nu știu dacă ne ajută, dar e mai bine decât 0. E bine că nu pierdem contra echipei cele mai valoroase din SuperLiga, pe Craiova o simt mai puternică. Dacă înjumătățim punctele, suntem la 4-5 puncte de retrogradare. Mai sunt multe lucruri de pus la punct. Ca implicare, ca dăruire totală, nu am ce să zic.
Am făcut și schimbări, știam că există dezechilibre la Bancu cu Baiaram, dar jucătorii nu au intrat bine de pe margine. Se vede mâna lui Rădoi, e echipa lui Rădoi, stilul lui Rădoi. Îmi pare rău că a plecat. Am gândit acest meci ca pe o partidă echilibrată, știam unde sunt puternici, că vin din zonele laterale. Sunt niște lucruri pe care trebuie să le potrivim, dar asta nu ia nimic din meritele adversarului care e cel mai bun din SuperLiga.
E o echipă care joacă foarte bine om la om, cu jucători la echipele naționale, avem și noi. Jucătorii din față au mare calitate. CFR e o echipă foarte bună, de primele 6 din România. Ce a fost e istorie. Sunt și astfel de ani în istoria cluburilor. Trebuie să fim realiști și riscăm să avem alte probleme. Trebuie să acceptăm situația și să ne gândim la consolidarea jocului și a lotului.
Acest lucru ne va permite să luăm meciurile din play-out cu mai multă atitudine. Noi vom juca toate meciurile la victorie, să fiți convinși de lucrul acesta. Dacă îmi explică cineva, un matematician sau Inteligența Artificială cum ajung în play-off… E posibil, dar șansele sunt foarte mici. Am refuzat de la început să spun cuvântul acesta. E simplu, matematic.
Dacă realizăm, nu e un pericol. Dacă nu realizăm, e un pericol retrogradarea. Să ai 4 antrenori în 3 luni de zile, să îl ai pe Petrescu, pe Mandorlini, pe Hoban sau Rus și apoi vine Pancu, e greu. Lucrurile sunt normale dacă ne uităm realist. Să adunăm cât mai multe puncte, e minunat și punctul acesta”, a spus Daniel Pancu.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Craiova – CFR Cluj 1-1
Etichete: cfr cluj , daniel pancu , antrenor cfr cluj , licenta pro , licenta daniel pancu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăU Cluj a anunțat încă un transfer
Loosli vine la „U” Cluj după ce, în ultimul sezon, a evoluat pentru VfL...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăMarca minimalizează Universitatea Craiova la tragerea din Conference League
Universitatea Craiova a primit o veste care poate motiva și mai mult vestiarul înaintea...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăFCSB vrea un jucător care a fost la Cupa Mondială 2026, dar prețul este de 3 milioane de euro
Mihai Stoica a dezvăluit recent că internaționalul bosniac reprezintă o variantă pentru echipa pregătită...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăNegocieri avansate pentru transferul lui Andrei Rațiu în Premier League. Românul și-a dat acordul pentru mutare
Informația a fost dezvăluită de jurnalistul italian Matteo Moretto, specialist în mercato și colaborator...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login