
Andy Murray se operează la 37 de ani, după ce a fost nevoit să se retragă miercuri la meciul din turul al doilea de la Queen’s.
„Andy va fi supus mâine (sâmbătă) unei operaţii la spate”, se arată într-un comunicat al jucătorului. „Vom afla mai multe odată ce operaţia va fi finalizată”,, a precizat sursa citată.
Andy Murray se operează la 37 de ani
De două ori medaliat cu aur la Jocurile Olimpice din Scoţia, acesta a declarat în februarie că este puţin probabil să continue să joace în sezonul următor şi că acum se află într-o cursă contra cronometru pentru a fi apt pentru Wimbledonul (1-14 iulie).
Sportivul în vârstă de 37 de ani a declarat deja că ar fi un sfârşit de carieră potrivit dacă s-ar retrage la Wimbledon sau la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie – 11 august) din acest an.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăDinamo a luat decizia: OUT la iarnă! Jucătorul a fost anunțat că poate să plece
Dinamo visează la primul titlu după două decenii și își face deja planurile pentru...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLiverpool – Arsenal LIVE SCORE (18:30). Veste uriașă pentru „cormorani” cu câteva ore înainte de derby
Singurul meci al zilei din Premier League se joacă pe Anfield. Campioana Arsenal vine...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăOţelul – Sepsi 0-0. Umilit de Craiova, Ovidiu Burcă se duelează cu fosta lui echipă
Meciul Oţelul – Sepsi e în format LIVE SCORE pe AS.ro şi în aplicaţia...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAtac devastator la adresa lui Vinicius! Un jucător legendar l-a distrus pe brazilian: „El e problema la Real”
Atac deosebit de dur la adresa lui Vinicius. Jucătorul celor de la Real Madrid...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login