-
SuperLiga: UTA Arad – Petrolul, luni, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: Univ. Craiova – CFR Cluj, duminică, 20:30, DGS 1
La gazde, Ianis Stoica a fost titular și a făcut un meci de excepție pe ”Estadio Jose Gomes”.
Ianis Stoica, două pase de gol în Estrela – Arouca 3-1. A fost desemnat drept cel mai bun jucător de pe teren
De la transferul său la lusitani, Ianis Stoica continuă să impresioneze în culorile Estrelei, după plecarea de la Hermannstadt.
În disputa cu Arouca, după ce Alex Pinto (’28) a fost eliminat de la oaspeți, mijlocașul român a ieșit la rampă când i-a pasat decisiv lui Kikas (’29), iar cel din urmă a deschis scorul pe ”Estadio Jose Gomes”.
La doar 5 minute distanță, același Ianis Stoica a revenit în prim-plan: l-a găsit excelent pe Abraham Marcus (’34) și nigerianul nu l-a iertat pe Nico Mantl.
Până la finalul jocului, Taichi Fukui (’59) a reușit să reducă din diferență, ca tot el să fie eliminat de pe teren, în minutul 68.
Tabela de marcaj a fost închisă definitiv în prelungiri, când Rodrigo Pinho (’90) a punctat din pasa lui Jorge Meireles, iar Estrela a pus mâna pe toate cele 3 puncte.
În urma prestației contra celor de la Arouca, Ianis Stoica a primit nota 7,9 de la portalul Flashscore, cel mai mare calificativ dintre toți jucătorii aflați de pe teren.
La polul opus s-a regăsit Alex Pinto, de la oaspeți, care a fost notat cu 3,9 pentru că și-a lăsat coechipierii în inferioritate numerică încă din minutul 28.
Clasamentul primei ligi din Portugalia. Ianis Stoica, pe locul 13 cu Estrela
Etichete: portugalia , arouca , ianis stoica , estrela , pasa de gol ianis stoica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăCătălina Ponor, despre Octavian Bellu: „M-a trezit la 12 noaptea și m-a dus în sală”
Liga 2: ASA Tg. Mureș – CS Dinamo, marți, 20:00, DGS 1 Liga 2:...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăIlie Dumitrescu a dat verdictul, după ce Andrei Burcă și Nicolae Stanciu au semnat cu același club din SuperLigă
Liga 2: ASA Tg. Mureș – CS Dinamo, marți, 20:00, DGS 1 Liga 2:...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăDorin Goian, din nou în tricoul lui Palermo
Liga 2: ASA Tg. Mureș – CS Dinamo, marți, 20:00, DGS 1 Liga 2:...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăDavid Alaba și-a găsit echipă, la TREI luni după ce a plecat de la Real Madrid
Liga 2: ASA Tg. Mureș – CS Dinamo, marți, 20:00, DGS 1 Liga 2:...
De admin

You must be logged in to post a comment Login