Connect with us

Alte Sporturi

Am aflat surpriza pe care vrea s-o facă Edi Iordănescu “dracilor roșii”! Ce modificare este pregătit selecționerul să facă pentru meciul cu Belgia

Edi Iordănescu calculează în aceste zile toate variabilele posibile pentru ca echipa României să intre cât mai puternică în teren, sâmbătă, de la ora 22.00, în partida contra Belgiei.

Planul tactic al selecționerului din meciul cu Ucraina a funcționat foarte bine. Cei trei mijlocași centrali au fost printre cei care au alergat cel mai mult de pe teren, acoperind bine spațiile din fața apărării.

11,19 km

a alergat Răzvan Marin în partida cu Ucraina, cel mai mult dintre jucătorii de pe teren

De asemenea, și cei trei oameni ofensivi, Coman, Drăguș și Man, au coborât mult în terenul nostru pentru a aglomera zonele lor de acțiune.

Unul dintre motivele pentru care a fost preferat Florinel Coman în locul lui Mihăilă, dincolo de disconfortul fizic acuzat de acesta înainte de partidă, a fost acela că Iordănescu miza pe o posesie mai bună a naționalei.

Cine intră în locul lui Coman?

Din păcate, jucătorul celor de la FCSB a fost cel mai slab om al României, într-un meci în care toți ceilalți au fost foarte buni. Poate cu un mic semn de întrebare la Bancu, dar el a trebuit să se apere la cel mai periculos om de creație al ucrainienilor, Tsygankov.

5

pase bune a reușit Florinel Coman, din 12 încercate, în meciul cu Ucraina, conform sofascore

Cristian Munteanu, senior writer iAMsport.ro, a aflat, din surse apropiate naționalei, că Edi Iordănescu se gândește să modifice, în parte, planul tactic pentru a doua partidă de la EURO.

El ar vrea să-l schimbe pe Florinel Coman din primul unsprezece, dar încă nu s-a hotărât cu cine. Una dintre variante este Valentin Mihăilă. Extrema celor de la Parma are o viteză fulminantă, iar ea ar ajuta foarte mult în condițiile în care ne vom apăra aproape de careul nostru, iar apoi vom încerca să declanșăm contraatacuri.

Problema care nu-i dă pace lui Iordănescu este faptul că nici Mihăilă nu este un “îndrăgostit de faza defensivă”. Dacă luăm în calcul și faptul că Belgia ar putea juca tot cu Castagne, un fundaș provenit din mijlocaș, și Doku pe flancul lor drept, atunci lucrurile se complică.

Pentru că, în condițiile în care extrema noastră, fie că este Coman sau Mihăilă, nu se va retrage, atunci Bancu va fi pus în situații delicate, de 2 contra 1.

Sorescu este soluția lui Iordănescu

Astfel, Iordănescu ia din ce în ce mai mult în calcul ca Sorescu să fie apariția surpriză în flancul stâng. Chiar dacă este un obișnuit al părții din dreapta a terenului, Deian este singurul om de bandă din lotul României de la EURO ce poate ataca și se poate apăra cu același succes.

Selecționerul naționalei a văzut ce s-a petrecut la partida dintre Belgia și Slovacia, atunci când Doku a trecut de șapte ori, din zece încercări, de adversarul său direct. Bancu, alături de Sorescu, ar avea mai mari șanse de a-l stopa pe cel mai bun dribler din echipa “dracilor roșii”.

Jucătorul celor de la Rakow, care a jucat în acest sezon pentru Gaziantep, a fost informat deja de această posibilitate și a spus că este pregătit să evolueze în flancul stâng dacă se va miza pe el.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi