-
SuperLiga: Rapid – Csikszereda, vineri, 20:30, DGS 1
-
Liga 2: ASA Târgu Mureș – Concordia Chiajna, vineri, 17:30, DGS 1
Pe ”Rajko Mitic”, unicul gol al partidei a fost marcat de Bruno Duarte, în minutul 50.
Sârbii au reacționat după ce au învins campioana României
La scurt timp după eșecul de la Belgrad, presa din Serbia a reacționat. Jurnaliștii au evidențiat vremea nepotrivită pentru fotbal, dar și nivelul slab din prima repriză al celor două formații.
Totodată, jurnaliștii din Serbia au ajuns la concluzia că Steaua Roșie Belgrad a fost mult mai bună decât FCSB, chiar dacă a evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 28.
„Ploaia și vremea rece nu au umplut tribunele, iar în prima repriză fotbalul nu a fost nici el la nivelul competiției europene.
FCSB a amenințat echipa gazdă pe tot parcursul primei reprize, dar a avut un final foarte slab. Steaua Roșie Belgrad a fost un adversar mult mai bun, însă din minutul 27 a evoluat cu un jucător în minus.
Cartonașul roșu al lui Tebo Ucena a îngreunat mult sarcina echipei sale, care, însă, nu a renunțat după aceea și a reușit să câștige meciul”, au scris sârbii.
Daniel Bîrligea, cel mai slab de la FCSB
Chiar dacă a evoluat în superioritate numerică din minutul 28, FCSB nu a reușit să se impună în Serbia. În urma acestui rezultat, campioana României a rămas cu 3 puncte acumulate în 5 meciuri și ocupă locul 31 din 36 de formații.
După meciul cu Steaua Roșie Belgrad, Daniel Bîrligea a fost notat cu 5,5, cel mai mic calificativ din tabăra FCSB-ului, potrivit SofaScore. La polul opus se află David Miculescu (7,5).
Notele jucătorilor de la FCSB
- Zima – 7,4
- Crețu – 6,6
- Ngezana – 6,1
- Graovac – 7,2
- Radunovic – 6,8
- Șut – 7
- Lixandru – 6,6
- Miculescu – 7,5
- Olaru – 6,4
- Thiam – 6,8
- Bîrligea – 5,5
- Tănase – 6,6
- Cisotti – 6,3
- Oct. Popescu – 6,6
- Pantea – 6,6
- Politic – 6,4
VIDEO cu rezumatul meciului Steaua Roșie Belgrad – FCSB 1-0
Etichete: europa league , steaua rosie belgrad , fcsb , presa serbia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăTottenham se întăreşte cu jucătorii lui Manchester City! O nouă lovitură dată de Spurs pe piaţa transferurilor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Tottenham Hospur a ajuns...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăTottenham se întăreşte cu jucătorii lui Manchester City! O nouă lovitură dată de Spurs pe piaţa transferurilor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Tottenham Hospur a ajuns...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăOFICIAL | Manchester City a anunţat transferul de 95.000.000 de euro
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Manchester City a anunţat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGino Iorgulescu nu se lasă! A anunţat că va candida pentru un nou mandat la şefia LPF: „Aducem bani”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gino Iorgulescu, preşedinte al...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login