
Costel Gâlcă a avut un discurs dur după ce CFR Cluj a umilit-o pe Rapid, scor 3-0, în etapa a 17-a din Liga 1. Giuleștenii pot pierde primul loc în cazul în care Botoșani o va învinge luni pe Dinamo, în ultimul meci al rundei.
Golurile clujenilor au fost marcate de Andrei Cordea, cu o „dublă”, în minutele 48, respectiv 71, și de Korenica, în minutul 77.
Costel Gâlcă, discurs dur după CFR Cluj – Rapid 3-0
Costel Gâlcă nu și-a menajat jucătorii și a transmis că aceștia nu au avut atitudinea potrivită în meciul din Gruia. Antrenorul giuleștenilor a declarat că echipa sa a comis multe greșeli în duelul cu CFR Cluj, mărturisind că era un moment oportun pentru a demonstra că-și merită locul din fruntea clasamentului.
„Am făcut multe greșeli, atitudinea nu cred că a fost bună. Și în prima repriză, i-am atenționat că ne-au făcut patru tranziții, ne așteaptă să ducem jocul la margine. E prea multă încredere, a venit la timp ca să ne trezim. E important meciul următor, azi n-am avut acea atitudine, agresivitate, ne-au depășit la acest capitol. Am și suferit mult, mulți dintre noi au jucat doar când au avut mingea.
Trebuie să fim conștienți cum am obținut rezultatele până acum. Cu organizare, cu multă muncă în echipă, atitudinea foarte bună. Așa trebuie să fim tot timpul, indiferent de adversar. Bineînțeles că trebuie să intrăm 100% în fiecare meci, indiferent de adversar, știam că CFR are jucători foarte buni, s-a schimbat energia odată cu venirea lui Pancu. Era un moment bun să demonstrăm că avem maturitatea de a ne menține acolo.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăRomânia – Ucraina, în optimile Campionatului European. ”Tricolorii”, gata să producă o nouă surpriză
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăDinamo a fost la un pas să producă surpriza în Danemarca: 25-25 cu Aarhus, în Liga Campionilor
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăMan. City – Norwich 5-0. Show și Samba pe Etihad | Tabloul complet al ”optimilor” Cupei Ligii Angliei
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăProbleme pentru un club din SuperLiga. ”Suntem decimați! Am întrebat de ce a mai chemat autocarul”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login